Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, s-a întâlnit cu liderii protestatarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a avut astăzi, 18 septembrie o întrevedere cu grupul de reprezentare al Platformei Dreptate şi Adevăr, care desfăşoară în prezent proteste în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, anunţă serviciul de presă al Preşedinţiei într-un comunicat.

Liderii Platformei i-au prezentat Preşedintelui câteva solicitări punctuale, printre care convocarea Consiliului Suprem de Securitate pe tema situaţiei social-politice din ţară, asigurarea protejării manifestanţilor şi susţinerea ideii de alegere a şefului statului prin vot direct, în cadrul unui scrutin general.

”De asemenea, a fost reiterată cererea de demitere a unui şir de conducători de instituţii, printre care guvernatorul Băncii Naţionale, procurorul general, directorul CNA şi preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, pe care protestatarii îi consideră responsabili pentru devalizarea unor bănci din Republica Moldova”, se menţionează în comunicatul emis astăzi.

Ei au arătat că nu insistă asupra demisiei preşedintelui Timofti, şi că această solicitare a apărut „ca un mijloc de a scoate ţara din captivitate”.

Preşedintele Nicolae Timofti a declarat, ca răspuns la solicitările ce i-au fost adresate, că a decis deja, anterior, convocarea Consiliului Suprem de Securitate; că organele de forţă vor veghea în continuare asupra menţinerii manifestaţiilor într-un registru paşnic; că este de notorietate punctul său de vedere în favoarea alegerii şefului statului prin vot universal.

Nicolae Timofti a reiterat faptul că este îngrijorat, ca şi majoritatea cetăţenilor, de problemele din domeniile justiţiei, financiar-bancar, agricol, şi altele, şi că va continua să facă demersurile necesare, în limita atribuţiilor sale constituţionale, pentru remedierea lor.

”Participanţii la discuţie au convenit că, după o studiere suplimentară a problemelor enunţate astăzi, va fi programată o nouă întâlnire cu preşedintele ţării, în cadrul căreia ar urma să fie continuată dezbaterea necesară pentru identificarea unor soluţii”, conchide comunicatul emis astăzi de Preşedinţie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite