Oficiali ruşi cumpără în secret, cu bani furaţi, vile de lux în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Channel 4 a documentat modul în care funcţionarii ruşi cumpără conace în Londra. FOTO: oferte-londra.ro
Channel 4 a documentat modul în care funcţionarii ruşi cumpără conace în Londra. FOTO: oferte-londra.ro

Un activist rus şi o jurnalistă ucraineană au jucat rolul unor funcţionari ruşi în căutarea unui conac în Marea Britanie. Un documentar produs de Channel 4, cu titlul „From Russia with cash“ prezintă istoria unui cuplu care vrea să cumpere cinci conace de elită în cartierele londoneze Kensington, Chelsea şi Notting Hill, cu preţuri variind între 3 şi 5 milioane de lire sterline.

Conversaţiile au fost înregistrate cu camere ascunse, scrie paginaderusia.ro

„Funcţionarul” care se prezenta Roman Borisovici nu ascundea de la agenţi faptul că banii erau obţinuţi pe căi ilegale, de aceea nu voia publicitate. Mulţi agenţi nu numai că nu au refuzat să-l ajute, dar chiar i-au dat sfaturi despre cum ar fi cel mai bine să fie ascunsă originea fondurilor.

Unii agenţi, încercând să-l convingă pe acest potential client, au spus ca nu este pentru prima dată cand ajută pe cineva în această situaţie şi că lucrul cel mai important este să găseasca un avocat dispus să întocmească actele în mod corespunzător. Unii agenţi imobiliari au recomandat imediat câţiva avocaţi pe care îi cunoşteau.

„Acest lucru este groaznic, toţi au fost de acord să păstreze secret numele meu şi m-au sfătuit cum sa rămân anonim, deşi li s-a spus în mod clar că banii sunt furaţi” – spune Borisovici.

Ancheta a aruncat o umbră asupra unor firme de prestigiu precum Winkworth, Chard, Domus Nova, Marsh & Parsons si Bective Leslie Marsh. Aflând despre adevăr, reprezentanţii acestor firme au declarat că nu văd nimic greşit în incident, dar au promis să verifice situaţia.

Între timp, Asociaţia Naţională a Agenţilor Imobiliari (NAEA) a avertizat recent pe toţi membrii săi că riscă amenzi sau închisoare dacă nu anunţă poliţia despre clienţii cu bani de origine dubioasă, scrie Express.co.uk.

Aşa cum explică mass-media britanică, actualitatea documentarului se datoreaza faptului că, în ultimul deceniu, în ţară a crescut brusc numărul de investitori străini, în principal din Rusia şi Asia care cumpără ca pâinea calda imobiliare premium, spăland cu neruşinare fonduri corupte.

Există cifre concrete: în martie, Transparency International a publicat rezultatele cercetării care sugerează că, în Londra, mai mult de 36.300 de imobile – clădiri şi apartamente – sunt deţinute de companii înregistrate pe proprietari anonimi în zonele off-shore. În acelaşi timp, 75% dintre persoanele aflate sub investigaţie privind suspiciunea de corupţie şi care deţin proprietăţi imobiliare în capitala britanică, le-au obţinut în proprietate prin intermediul companiilor off-shore.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite