Octavian Ţîcu, propunere către Blocul ACUM: Alegeri parlamentare anticipate şi trimiterea lui Igor Dodon în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Ticu

Deputatul Octavian Ţîcu a propus, în cadrul şedinţei de joi, 17 octombrie, a Parlamentului, o soluţie care ar salva Blocul ACUM, după alianţa pe care au făcut-o cu Partidul Socialiştilor. Parlamentarul a cerut ca Blocul ACUM să-şi respecte angajamentul din campania electorală, prin care a promis că nu va face o alianţă cu PSRM. În acest sens, Ţîcu propune provocarea alegerea anticipate, dar şi trimiterea lui Dodon pe banca acuzaţiilor.

„Vă spun tot traseul care v-ar salva din această groapă în care sunteţi împreună cu socialiştii. Semnăm instituirea acestei comisii, după care în 30 de zile dozolvăm Parlamentul şi îl trimitem pe Igor Dodon în justiţie. Guvernul Maia Sandu continuă exercitarea funcţiilor până la alegerile noi repetate, pe care trebuie să le avem cât de curând şi să avem un Parlament liber şi corect cu trasu proeuropean. Asta este ceea ce aţi promis în campania electorală şi asta trebuie să respectaţi”, a declarat Octavian Ţîcu de la tribuna Parlamentului.

Octavian Ţîcu a criticat deputaţii Blocului ACUM pentru faptul că aceştia ar fi uitat de complicitatea lui Igor Dodon la uzurparea puterii de stat, deşi anterior aceştia vorbeau despre „binomul Plahotniuc-Dodon”.

De asemenea, Ţîcu le-a reproşat colegilor din ACUM că l-ar proteja pe preşedintele ţării atunci când comisiile de anchetă menite să elucideze diferite fărădelegi comise de guvernările anterioare nu includ şi perioada când Zinaida Greceanîi sau Igor Dodon ocupau funcţii de conducere în Guvern. Deputatul a mai subliniat că socialiştii încearcă să ascundă ilegalităţile pe care le-ar fi comis, prin alianţa cu PSRM.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite