„Nu divizaţi societatea”. Adunarea Populară a Găgăuziei condamnă iniţiativa liberalilor privind ieşirea Moldovei din CSI
0
Adunarea Populară a Găgăuziei (Parlamentul local al autonomiei) a adoptat vineri, 19 ianuarie, o declaraţie prin care condamnă proiectul de hotărâre al fracţiunii Partidului Liberal cu privire la denunţarea Acordului de constituire a Comunităţii Statelor Independente (CSI).
„Recomand politicienilor de la Chişinău să nu divizeze societatea prin astfel de iniţiative, în condiţiile în care o parte din populaţie pledează pentru cursul european, iar o altă parte pentru cel estic”, a afirmat preşedintele Adunării Populare a Găgăuziei, Vladimir Cîssa, dând citirii textului declaraţiei în faţa deputaţilor locali.
Membrii Adunării Populare consideră că prin asemenea iniţiative se urmăreşte lichidarea statalităţii ţării, notează Gagauzmedia.md, citat de Adevărul.
Amintim că un grup de deputaţi din fracţiunea PL a înregistrat în Parlament un proiect de hotărâre cu privire la denunţarea Acordului de constituire a Comunităţii Statelor Independente (CSI).
Autorii iniţiativei legislative respective sunt: Mihai Ghimpu, Ion Apostol, Ştefan Vlas, Roman Boţan şi Ion Casian.
Deputaţii consideră că acordul cu CSI „nu a favorizat în niciun fel Republica Moldova”, iar ieşirea ţării din CSI este justificată, pe motiv că Rusia ar fi încălcat mai multe prevederi din acordul organiaţiei şi pentru că Moscova ar fi luat decizii doar în interesul ei.
„Agresiunea militară împotriva Republicii Moldova din anul 1992, precum şi sprijinirea de mai bine de 25 de ani, cu armament şi finanţare a unui regim separatist în partea de est a Republicii Moldova de către Federaţia Rusă reprezintă o încălcare a tuturor principiilor stabilite în acordul menţionat”, se arată în document.
Potrivit parlamentarilor, faptul că Rusia nu şi-a retras forţele militare din Transnistria în urma angajamentelor asumate la summitul de la Istanbul din 1999, reprezintă o violare flagrantă a tuturor normelor de drept.internaţional, dar şi a Constituţiei Republicii Moldova.
Mai mult ca atât, în proiectul de hotărâre privind denunţarea acordului de constituire a CSI se mai spune că Rusia a ocupat Crimeea şi că sprijină sepratiştii din Donbas, drept exemplu de încălcare a acordului.