Medicamente păstrate în condiţii mizerabile şi licitaţii trucate. „Ceea ce se întâmplă pe piaţa farmaceutică este grav“, susţin liberalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit liberalilor, o mare parte din medicamentele ce se regăsesc în farmaciinu corespund normelor şi necesităţilor pacienţilor FOTO: Adevărul
Potrivit liberalilor, o mare parte din medicamentele ce se regăsesc în farmaciinu corespund normelor şi necesităţilor pacienţilor FOTO: Adevărul

Deputatul liberal Gheorghe Brega a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă despre mai multe nereguli depistate pe piaţa medicamentelor din Republica Moldova de către comisia de anchetă instituită de Parlament.

Potrivit lui şi colegilor săi de partid, încălcările se încearcă a fi tăinuite.

În urma verificărilor efectuate pe parcursul unui an, comisia a depistat ilegalităţi atât în modul de păstrare şi transportare a doctoriilor, cât şi în desfăşurarea licitaţiilor. „Materia primă importată are un termen de valabilitate foarte mic, iar testarea pe care ei pretind că o fac mai durează câteva luni. Astfel, se produc medicamente cu termen expirat. Produsul finit nu are indicat termenul de valabilitate. «Unde e termenul? Îl punem pe urmă. Dar când l-aţi produs? Demult», zic angajaţii“, a declarat Brega.

Potrivit deputatului, la Agenţia Medicamentului, toate reactivele sunt expirate, medicamentele se testează în condiţii mizere,  iar în încăpările unde acestea se păstrează nu există condiţionere, asta deşi doctoriile pot fi păstrate la o temperatură de cel mult 25 de grade Celsius.

„E grav. Materia primă e păstrată în butoaie a câte 500 de kilograme, descoperite, murdare, fără denumirea indicată. Rebutul se pastrează laolaltă cu preparatele bune. Întrebaţi ce fac cu el, angajaţii spun că îl amestecă cu apă şi îl aruncă în canalizare. Conform legii, acest rebut trebuie distrus după o tehnologie specială, dar care costă. Aşa, totul merge în canalizare, ajunge în resursele acvatice subterane. Vă daţi seama...“, a explicat Gheorghe Brega.

Liberalul a specificat că laboratorul Agenţiei Medicamentului este inadmisibil pentru testarea preparatelor. „Timp de 18 ani nu a fost acreditat niciodată. Când am solicitat acreditarea de catre Uniunea Europeană, guvernul a refuzat. Ceea ce se întâmplă este grav, e vorba de ambiţii politice cărora trebuie de pus capăt“, este sigur parlamentarul.

Cu referire la licitaţii, 80% dintre ele sunt trucate, potrivit deputatului PL. „Se fac numai pentru ca să câştige firma care trebuie să câştige. Se amână, se solocită acte suplimentare, câştigă firme care nu participă la licitaţie deţinute de reprezentanţi de la ministere, soţii, rude“, a mai spus Gheorghe Brega.

De asemenea, în anul 2011, bugetul statului a fost prejudiciat cu peste opt milioane de lei din importul mănuşilor chirurgicale nesterile, pentru care nu se plătesc taxe vamale şi TVA, asta în timp ce „nicăieri în lume nu există aşa ceva. Dacă e chirurgical, automat trebuie să fie steril. Pe acest caz deja s-a deschis un dosar penal“.

Constituită în aprilie 2012, comisia de anchetă privind situaţia pe piaţa farmaceutică urma să prezinte raportul în luna februarie a acestui an, dar încă nu a făcut-o. Potrivit liberalilor, deputaţii PCRM şi PLDM refuză să semneze procesul verbal. „Membrii comisiei tărăgănează semnarea raportului. Comuniştii chiar azi mi-au spus că vor mai vedea, poate vor semna. Dar ce-i din PLDM zic una: «Ni s-a ordonat să nu semnăm». Probabil sunt interese“, a comentat Gheorghe Brega.

În cadrul conferinţei, deputaţii Partidului Liberal au prezentat imagini din video de la controalele efectuate în laboratoare şi depozite.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite