Liderul partidului de la putere din Republica Moldova îndeamnă românii basarabeni să o voteze pe Elena Lasconi
0Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), îndeamnă moldovenii cu cetățenie română să iasă la vot în turul doi al prezidențialelor din România, votând pentru candidata USR, Elena Lasconi.
,,Dragi moldoveni cu cetățenie română, pe 6, 7, 8 decembrie să ieșim într-un număr cât mai mare la vot pentru prezidențialele din România și să o votăm pe candidata pro-europeană Elena Lasconi”, a afirmat Igor Grosu.
Liderul PAS a subliniat că un vot pro-european va asigura pacea, prosperitatea și democrația în România, țară care sprijină mult țara sa, inclusiv în contextul aderării la Uniunea Europeană.
,,Viitorul Moldovei depinde și de calea pe care o alege România. România ne sprijină dezinteresat de-a lungul anilor, este avocatul nostru în parcursul nostru european și acum trebuie să fim alături de ea în momentul unor alegeri istorice. A venit momentul când o putem ajuta cu votul nostru conștient și responsabil, ca împreună să ne asigurăm pacea, prosperitatea și democrația în regiune! Să ne sprijinim reciproc și să mergem umăr la umăr spre un viitor mai bun. Ne dorim o Românie liberă și puternică, la fel de mult pe cât ne dorim o Moldovă liberă și puternică”, a conchis președintele Parlamentului moldovean.
Anterior, Igor Grosu a anunțat că formațiunea pe care o conduce o susține pe candidata USR, Elena Lasconi, în turul doi al alegerilor prezidențiale din România, subliniind că Bucureștiul trebuie protejat de extremiști și politicieni cu simpatii neo-fasciste.
,,Trebuie să protejăm România și Republica Moldova de extremiști și politicieni cu simpatii neo-fasciste, care admiră dictatorii. În turul 2 al prezidențialelor din România se decide nu doar soarta României, ci și a Republicii Moldova. O Românie prosperă, membră a UE și NATO, este absolut esențială pentru dezvoltarea europeană a Republicii Moldova. Alegerea la prezidențialele din România este mai clară ca niciodată”, a adăugat liderul PAS.
Elena Lasconi, favorita românilor basarabeni
Cei mai mulți dintre moldovenii cu cetățenie română, adică 45.590 de persoane au votat pentru candidata USR, Elena Lasconi, fiind urmată de candidații PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, pentru care și-au exercitat dreptul electoral 16.175, respectiv 5.563 de persoane.
Pe locurile patru și cinci s-au clasat candidatul independent Mircea Geoană și liderul AUR, George Simion, cei doi având 4.567, respectiv 3.202 voturi, conform cifrele prezentate de autorități.
În primul tur al alegerilor prezidențiale, 80.942 de moldoveni cu cetățenie română și-au exercitat dreptul de vot, fiind vorba de 40.757 de femei și 40.185 de bărbați. Cele mai active au fost persoanele cu vârste cuprinse între 45 și 64 de ani.
Moldovenii cu cetățenie română au putut să-și exercite dreptul electoral în cadrul a 59 de secții de votare, deschise timp de trei zile, mai exact în perioada 22-24 noiembrie.