Ion Sturza: Putin nu se va opri acolo unde s-a oprit, Transnistria e la un pas!
0
Fostul premier moldovean Ion Sturza vine cu pronosticuri mai puţin optimiste şi spune că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu se va opri şi va încerca să obţină cât mai multe teritorii, iar regiunea transnistreană devine un element extrem de periculos al acestui puzzle, notează IPN.
Sturza spune că ambiţiile expansioniste ale Moscovei trezesc îngrijorarea întregii lumi, iar mesajul pacifist al conducerii de la Chişinău în contextul crizei regionale este unul binevenit.
Fostul premier Ion Sturza spune că toate statele lumii sunt acum cu ochii pe Ucraina, iar riscurile de securitate din regiune ating cote similare celor din perioada războiului rece. Declaraţiile au fost făcute în contextul în care ieri, Rada Supremă de la Kiev a declarat stare de urgenţă în Ucraina pentru o perioadă de 30 de zile.
„Sunt foarte puţine şanse că Putin se va opri acolo unde s-a oprit. Ruşii nu se vor opri în Ucraina sau vor încerca, cel puţin, să unească regiunile de sud. Este vorba despre acea Novorossia pe care Surkov a desenat-o şi nu este ceva imaginar, ci înseamnă regiunile Harkov, Lugansk până la Odessa şi e doar un pas până în Transnistria. Avem motive să ne îngrijorăm, dacă suntem cetăţeni responsabili ai lumii civilizate. Acum suntem într-un nou război rece doar că de partea cealaltă a baricadei este un om iraţional, pentru că Putin demult nu mai este un partener raţional, care controlează toată elita, pe care a scos-o la tablă, a umilit-o ca să demonstreze că ei sunt de partea lui”, a spus Ion Sturza în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.
De asemenea, Sturza a criticat declaraţia Blocului PCRM-PSRM privind situaţia din estul Ucrainei. Prin mesajul său opoziţia de la Chişinău a pasat responsabilitatea crizei din regiune spre SUA şi NATO, menţionând că „Ucraina a fost asigurată intens cu tehnică militară şi instruită să nu accepte compromisuri”.
„Nu trebuie să avem iluzii că vom avea drumul nostru în relaţia cu Federaţia Rusă şi că vom putea să manevrăm în aşa fel încât să ne protejăm interesele economice şi de securitate. Mesajul conducerii Republicii Moldova este unul pacifist, este o politică echilibrată şi coincide aşteptărilor moldovenilor. Avem problema Transnistriei care este periculoasă în contextul actual şi avem o stare de spirit a populaţiei care este divizată, cred că o treime dintre cetăţeni, dacă nu chiar jumătate, îl simpatizează pe Putin. Declaraţia întârziată a blocului PCRM-PSRM în care se dă vina pe SUA în toată această situaţie este absolut stânjenitoare, dar ea a venit prin fax de la Moscova”, a mai spus Ion Sturza.
Astăzi, la Bruxelles are loc un summit extraordinar al liderilor Uniunii Europene, prioritară pe agenda discuţiilor fiind situaţia din Ucraina. Summit-ul are loc cu prezenţa fizică a participanţilor. În ajunul summit-ului, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că „folosirea forţei şi constrângerii pentru a schimba graniţele nu îşi are locul în secolul 21”.