Ion Ceban: Chişinăul a făcut planul în caz că mai multe persoane vor avea nevoie de refugiere
0
Primarul Ion Ceban anunţă că municipiul Chişinăul a făcut planul în caz că mai multe persoane vor avea nevoie de refugiere în contextul deteriorării grave a situaţiei de securitate din Ucraina. Planul se referă la locuri de cazare, alimentaţie, acordarea asistenţei sociale şi medicale, transmite IPN.
„Am discutat cu toţi specialiştii şi am realizat paşii după care vom interveni. Locuri de cazare, alimentaţie, acordarea asistenţei sociale şi medicale, mobilizarea personalului şi voluntarilor pentru a interveni şi a ajuta”, menţionează Ion Ceban.
Trupele Federaţiei Ruse au atacat Ucraina. Surse ucrainene informează, cu referinţă la reţelele sociale, despre numeroase explozii produse în cursul dimineţii în mai multe oraşe. Cu referinţă la poliţia de frontieră a statului vecin, se afirmă că lansatoare de rachete lovesc toată graniţa cu Ucraina.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europe le solicită cetăţenilor Republicii Moldova să nu se deplaseze în ţara vecină, iar celor care se află temporar în Ucraina să părăsească teritoriul acestui stat imediat.
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat în această dimineaţă, şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, după care va face declaraţii de presă.