Ilie Bolojan: „Felicit din inimă cetățenii Republicii Moldova pentru mobilizarea exemplară și votul în direcția europeană”

0
Publicat:

Premierul Ilie Bolojan a transmis, luni dimineață, un mesaj cetățenilor Republicii Moldova și a salutat votul în direcția europeană, asigurând că România va fi alături de țara vecină pe acest drum.

 Maia Sandu și Ilie Bolojan, în urmă cu câteva luni, la Chisinau. FOTO Facebook Guvernul României
Maia Sandu și Ilie Bolojan, în urmă cu câteva luni, la Chisinau. FOTO Facebook Guvernul României

„Felicit din inimă cetățenii Republicii Moldova pentru mobilizarea exemplară la alegerile parlamentare de ieri și pentru votul în direcția europeană a transmis Ilie Bolojan pe pagina de Facebook a Guvernului României.

„Felicitări, Republica Moldova!”

Prim-ministrul României a felicitat „în mod deosebit și autoritățile Republicii Moldova pentru modul exemplar în care au organizat scrutinul și pentru felul în care au făcut față unui complex de presiuni menite să deturneze dorința oamenilor”.

„În final, așa cum se întâmplă în democrații autentice, votul oamenilor este ceea ce a făcut diferența. Locul Republicii Moldova este în marea familie europeană. Personal, dar și în numele Guvernului României, vom fi alături de Republica Moldova pe acest drum. Felicitări, Republica Moldova!”, a încheiat Ilie Bolojan.

PAS va avea majoritatea și în următorul Parlament 

Amintim că Partidul Acțiune și Solidaritate va avea majoritatea și în următorul Parlament. După numărarea a peste 99% din procesele verbale, PAS a acumulat aproape 50% (783 244 de voturi).

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite