Igor Dodon: Preoţii nu trebuie amendaţi. Ei nu sunt de vină că cineva a intrat în biserică în timpul slujbei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mitropolitul Vladimir si Igor Dodon

Preşedintele Igor Dodon consideră că preoţii nu trebuie amendaţi pentru încălcarea restricţiilor impuse de autorităţi, în contextul răspândirii COVID-19. Şeful statului este de părere că slujitorii bisericii care au fost până acum sancţionaţi pentru că au organizat slujbe cu participarea enoriaţilor nu sunt de vină, deoarece ţine de responsabilitatea autorităţilor de a nu admite ca cetăţenii să intre în biserici.

„Preotul nu este de vină. Preotul nu poate interzice oamenilor să intre în biserică. Noi vom acorda suportul necesar prin intermediul poliţiştilor de sector şi a celor din localităţi, pentru a preîntâmpina ca să nu fie riscurile respective. Sunt de acord că nu e vina preoţilor şi nu e cazul ca noi masiv să-i amendăm, pentru că noi nu am interzis slujbele şi nu am închis bisericile. Consider că am procedat corect, într-o ţară ortodoxă unde 96% sunt creştini ortodocşi, dar preotul când conduce slujba în biserică şi a intrat cineva, care a vina preoţilor? Preoţii nu trebuie să fie amendaţi, dar în acelaşi timp poliţia trebuie să asigure că nu avem oameni care vin masiv la biserică. Recomand slujbele fără enoriaşi”, a declarat Igor Dodon la emisiunea „Preşedintele răspunde”.

Amintim că slujbele religioase cu participarea enoriaţilor au fost interzise în Republica Moldova, pentru a preveni răspândirea COVID-19. Evenimentele religioase au loc doar cu participarea preoţilor şi sunt transmise online. Totuşi, câţiva preoţi au fost deja sancţionaţi de oamenii legii pentru că încălcare acestor reguli.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite