Igor Dodon: Nu sunt circumstanţe pentru dizolvarea Parlamentului. Maia Sandu poate organiza alegeri anticipate doar în oficiul de la Preşedinţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon

Liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat vineri, 26 martie, că nu există circumstanţe de dizolvare a Parlamentului, chiar dacă au fost îndeplinite cele două condiţii - două tentative eşuate de învestire a Guvernului şi imposibilitatea învestirii Guvernului în timp de 90 de zile.

Igor Dodon consideră că preşedintele Maia Sandu nu va putea dizolva Parlamentul, pentru că sunt puţine şanse ca Înalta Curte să-şi dea acordul în condiţiile în care există o majoritate parlamentară care este dispusă să învestească un Guvern.

Igor Dodon a dat asigurări că majoritatea parlamentară nu va permite dizolvarea Parlamentului, în pofida dorinţei Maiei Sandu.

„Nu vom permite alegeri parlamentare anticipate în aceste condiţii de pandemie”, a precizat Igor Dodon.

Mai mult, Dodon susţine că alegerile anticipate nu pot fi organizate şi pe motiv că „nu există acoperire financiară”.

„În bugetul 2021 nu sunt prevăzuţi bani pentru alegeri. PSRM nu va vota pentru alocarea banilor pentru alegeri până nu vor fi alocaţi bani suficienţi pentru procurarea vaccinurilor. Niciun deputat nu va vota pentru a lua bani de la vaccinuri şi pentru a-i da pentru fanteziile Maiei Sandu. Poate fi situaţia că Maia Sandu va dizolva Parlamentul, anunţă data alegerilor, şi na va putea organiza alegeri. Vreau să văd cum va cere să fie luaţi de la medici şi de la copii pentru a fi organizate alegeri. Poate fi aşa că Maia Sandu va face alegeri în oficiul prezidenţial sau în oficiul de partid, dar la sigur nu va face alegeri în Moldova”, a spus Igor Dodon în emsiunea sa online de vineri.

Preşedintele Maia Sandu a invitat pentru ziua de vineri, 26 martie, partidele parlamentare la consultări pe tema dizolvării Parlamentului, ca urmare a imposibilităţii de a forma Guvernul pe durata a 90 de zile.

Potrivit unui comunicat emis de Preşedinţie, consultările se vor desfăşura în sensul art.85 alin.(1) din Constituţie, care prevede că „În cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.”

Luând în considerare declaraţiile anterioare, dar şi tentativele de a declanşa alegeri parlamentare anticipate, cel mai probabil, după consultări, Maia Sandu va semna decretul de dizolvare a Parlamentului, asupra căruia, ulterior, trebuie să se expună Curtea Constituţională, care va stabili dacă există circumstanţe de dizolvare a Parlamentului ori nu.

Majoritatea parlamentară PSRM-ŞOR consideră că nu există temei de dizolvare a Parlamentului atât timp cât există o majoritate parlamentară care vrea să învestească un Guvern. De partea cealaltă, experţii care o simpatizează pe Maia Sandu, dar şi reprezentanţii PAS consideră că există circumstanţe de dizolvare a Parlamentului, odată ce au eşuat cele două tentative de învestire a Guvernului în timp de 90 de zile. 

Republica Moldova rămâne în continuare fără Guvern, după ce Guvernul Chicu a demisionat pe 23 decembrie 2020. Candidatul desemnat de preşedintele Maia Sandu la funcţia de prim-ministru, Igor Grosu, a venit joi, 25 martie, în faţa deputaţilor pentru a prezenta echipa guvernamentală şi programul de guvernare al Guvernului. Şedinţa Parlamentului nici nu a început bine, că deputaţii din majoritatea parlamentară PSRM-ŞOR au părăsit sala plenului, iar preşedintele Legislativului a închis şedinţa din lipsă de cvorum. Astfel, a eşuat cea de-a doua tentativă de a învesti un Guvern.

Vicepreşedintele Parlamentului, deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari, a declarat că eşuarea învestirii Guvernului „este un circ regizat şi realizat de PSRM-ŞOR şi PAS. Potrivit lui, nici PAS, formaţiunea Maiei Sandu, nu a vrut să voteze pentru propriul Guvern, în speranţa de a provoca alegeri anticipate.

Liderul PDM, deputatul Pavel Filip, a lansat un atac dur la adresa Maiei Sandu şi a lui Igor Dodon după eşuarea învestirii Guvernului. Filip îi consideră pe cei doi principalii vinovaţi de criza politică din Moldova. 

Igor Dodon a reiterat că PSRM invită toate partidele la dialog pentru a găsi soluţii de depăşire a crizei politice. Liderul PSRM a menţionat că este gata să semneze un acord cu formaţiunile politice parlamentare privind data organizării alegerilor parlamentare anticipate, care ar urma să fie organizate după depăşirea crizei sanitare.

Dodon a menţionat că ambasadorul Moldovei la Moscova, Vladimir Golovatiuc, rămâne candidatul majorităţii parlamentare pentru funcţia de prim-ministru.

Ministrul Justiţiie în exerciţiu, Fadei Nagacevschi, susţine că Parlamentul nu va putea fi dizolvat, deşi aparent există circumstanţe de dizolvare, precum eşuarea a două tentative de învestire a unui Guvern şi depăşirea termenului de 90 de zile în care Guvernul putea fi învestit.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite