Frizerii, farmacii şi unităţi de comerţ, închise în R. Moldova pentru nerespectarea normelor sanitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

În urma controalelor efectuate pe parcursul ultimei săptămâni, autorităţile au decis să sisteze activitatea a 16 frizerii şi a şapte farmacii. De asemenea, au fost închise patru instituţii medicale private, printre care şi o stomatologie. A fost impusă sistarea activităţii şi a cinci unităţi de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata.

Aceasta după ce specialiştii în sănătate publică au identificat diverse încălcări ale normelor impuse pentru prevenirea noului tip de coronavirus, transmite IPN.

Directorul adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, Vasile Guştiuc, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că în total au fost supuse verificărilor aproape 500 de unităţi, care prestează diverse servicii. S-a constatat că de cele mai multe ori nu s-a respectat obligativitatea de a verifica starea de sănătate a angajaţilor la începutul zilei de muncă. Unii angajaţi au fost surprinşi lucrând fără mănuşi, măşti sau viziere. În unele unităţi de comerţ s-a constatat aglomerare, care este strict interzisă.

El a menţionat că, de asemenea, au fost întocmite 12 procese verbale de contravenţie, suma amenzilor aplicate fiind de peste o sută de mii de lei.

Vladislav Cotici, director general al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, a declarat că inspectorii au efectuat peste 1580 de controale în unităţi din domeniul alimentaţiei, fiind constatate peste 460 de neconformităţi. Au fost documentate şi remise către poliţie peste 40 de cazuri grave. Totodată, din 15 iunie, de când şi-a reluat activitatea sectorul HoReCa, inspectorii au verificat 95 de unităţi, fiind depistate 17 neconformităţi, dintre care două cazuri grave.

Secretarul de stat la Ministerul Afacerilor Interne, Sergiu Golovaci, a menţionat că au fost mobilizaţi circa zece mii de angajaţi, inclusiv militari. Aceştia sunt prezenţi în orele de vârf în staţiile de aşteptare a transportului public pentru a asigura evitarea aglomeraţiilor în trasnport. De asemenea, ei au grijă să nu permită intrarea în transport fără măşti de protecţie. În afara orelor de vârf, aceştia patrulează locurile publice. Potrivit lui, alte locuri problematice sunt pieţele, deoarece nu toate persoanele dau dovadă de responsabilitate.

Secretarul de stat la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Constantin Rîmiş, s-a referit la unele interpretări eronate cu privire la activitatea sectorului HoReCa. El a precizat că sunt în vigoare restricţiile cu privire la activitatea zonelor de agrement şi activităţile de agrement. De asemenea, este interzisă organizarea ceremoniilor.

Numărul total de persoane infectate cu noul tip de coronavirus în Republica Moldova a ajuns la 12 732, după ce marţi, 17 iunie, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a raportat un număr record de cazuri confirmate – 478. Totodată, au decedat 10 persoane.

https://www.ipn.md/ro/frizerii-farmacii-si-unitati-de-comert-inchise-pentru-nerespectarea-7967_1074265.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite