FOTO VIDEO Mii de oameni, la Marea Adunare Centenară de la Chişinău. S-a cerut unirea Republicii Moldova cu România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marea Adunare Centenară FOTO Iurii Botnarenco
Marea Adunare Centenară FOTO Iurii Botnarenco

„Marea Adunare Centenară“, dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, a avut loc duminică în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. Mii de români şi de moldoveni au participat la manifestaţia de amploare.

UPDATE 14.20 Manifestaţia s-a încheiat printr-o horă a unirii, la care au participat toţi cei prezenţi.

UPDATE 14.15 Toţi cei prezenţi rostesc „Tată nostru“. Alături de manifestanţi se roagă mai mulţi preoţi care au fost invitaţi la miting pentru a binecuvânta Anul Centanar.

UPDATE 14.00 Preşedintele Asociaţiei ODIP, Vlad Bileţchi, citeşte Proclamaţia Marii Adunări Centenare. Rezoluţia a fost votată, în mod simbolic, „în unanimitate“, de către cei prezenţi în PMAN. Se scandează „Jos hotarul de la Prut!“ şi „România!“.

UPDATE 13.45 „A venit timpul ca în acest an al Centenarului să reînviem Basarabia într-o Românie mare şi frumoasă. Astăzi suntem într-un loc istoric, un loc în care părinţii şi bunicii noştri au îngenuncheat pentru limba românească. Vin de 16 ani în PMAN cu un singur scop: pentru unire. Proiectul unirii trebuie să urmeze modelul german: vot în cele două parlamente!“, a declarat deputatul român Constantin Codreanu. 

Se scandează „Jos, Dodon!“.

Igor Dodon: Unionismul a înregistrat azi un eşec umilitor. La Chişinău s-a adunat un grup nesemnificativ de profitori

UPDATE 13.40 Este primit cu ovaţii un alt primar venit din România, edilul Buzăului, Constantin Toma: „Respect poporul rus. Respect marea sa cultură, cea mai mare cultură a lumii. Îi rog să ne respecte şi ei. Se spune că limba română este una contopită din latină şi din limba dacilor. Suntem singurul neam care nu a plecat de pe aceste pământuri şi trebuie să fim respectaţi!“. 

„Trăiască şi-nflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească“ - se scandează la miting.
Marea Adunare Centenară FOTO Iurii Botnarenco

UPDATE 13.35 În faţa mulţimii, a ţinut să sublinieze importanţa unirii unul dintre cei mai înflăcăraţi susţinători ai proiectului unirii, academicianul Nicolae Dabija, preşedinte Sfatul Ţării 2.

UPDATE 13.20 „Cei care nu sunt aici deţin deja paşapoarte româneşti şi fac bani dincolo de graniţe. Noi nu acaparăm teritorii străine, noi luptăm pentru reîntregirea noastră“ - se aude de la microfon în întreaga piaţă. Pe scenă iau cuvântul mai mulţi primari din Republica Moldova care îndeamnă la unire.

UPDATE 13.17 Deputatul PLDM Maria Ciobanu: „Basarabia vrea la ţara-mamă. Ruşine Parlamentului de la Chişinău că nu au dorit organizarea unei şedinţe solemne! Vor ei sau nu, oricum idealul nostru comun va fi realizat“.

UPDATE 13.08 Pe scenă urcă fostul primar al Chişinăului, Dorin Chirtoacă: „A venit timpul să trecem Prutul! Liberi, fără vamă şi fără grăniceri. Aşa cum locuitorii Berlinului au dat jos zidul, aşa noi trebuie să dărâmăm zidul de la Prut“.

UPDATE 13.05 Ia cuvântul preşedintele USR din România, Dan Barna: „Eu sincer cred că locul Basarabiei şi al României este în Uniunea Europeană. Ştiu că pare greu acum, dar trebuie să avem speranţă pentru a îndeplini noul obiectiv, la împlinirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Istoria are simţul umorului. După 100 de ani avem acelaşi ideal, unirea românilor“.

UPDATE 13.00 Fostul preşedinte al României Traian Băsescu urcă pe scenă în ovaţiile mulţimii. „Cerem parlamentelor să voteze din nou unirea. Acum 100 de ani românilor le-a fost mai uşor să facă unirea? Suntem singura ţară care mai acceptă să trăiască după voinţa lui Stalin şi a lui Hitler. Balticii au fost băgaţi în Uniunea Sovietică în urma Pactului Ribbentrop-Molotov. România a rămas aşa cum au vrut Stalin şi Hitler. Este o chestiune de demnitate naţională reîntregirea ţării. Moldovenii sunt cetăţeni ai României. Nu există alt drum pentru restabilirea demnităţii poporului român. România a intrat în NATO, a intrat şi în UE. Al treilea obiectiv de ţară nu poate fi decât unirea cu Republica Moldova“. 

Traian Băsescu la manifestaţia de la Chişinău FOTO Iurii Botnarenco

FOTO Iurii Botnarenco

UPDATE 12.55 Primarul Sectorului 1 din Bucureşti şi-a anunţat susţinerea faţă de mişcarea unionistă.

UPDATE 12.50 Vorbeşte preşedintele PNL din Republica Moldova, Vitalia Pavlicenco: „Haideţi să luptăm împreună pentru unire, unirea este aproape. Soarta europeană a acestui mult pătimit popor stă în unire, să fim uniţi şi curajoşi“.

UPDATE 12.45 Ia cuvântul primarul comunei natale a preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, Vladimir Susarenco din Sadova: „Mă bucur că sadovenii mei mi-au dat curaj. Suntem sute de sadoveni care îşi doresc unirea. Cum să nu ţi-o doreşti când ai aceeaşi limbă, cultură, eşti alături de fraţii tăi de peste Prut? Împreună vom face unirea. Pentru o Românie mare, putrernică şi unită, aşa să ne ajute Dumnezeu!“.

UPDATE 12.35 „România n-a avut graniţă la Prut!“ se scandează în PMAN. „Vrem unirea tuturor moldovenilor şi a tuturor românilor într-un singur stat. Astăzi, Dumnezeu este şi moldovean. şi român. Anul acesta nu mai trebuie să avem graniţă la Prut, 2018 este despre unire. Trăim clipe de cumpănă şi trebuie să fim tari. Trebuie să rupem sârma ghimpată de la Prut. Astăzi, toate partidele sunt în faţa noastră. Toţi au dat mâna în faţa noastră. Avem o singură dorinţă: vrem unire!“, spune preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion.

Iau cuvântul şi primari ai unor comune care au semnat declaraţia de unire cu România.

La miting a ajuns şi Fabian Cotan, de 13 ani, care a venit la Chişinău însoţit de mama sa. Copilul este tocmai din Năvodari, România. A ţinut neapărat să fie prezent astăzi la manifestaţia de la Chişinău. Băiatul este olimpic la istorie şi se declară patriot până-n măduva oaselor: „Vreau să accentuez adevărul istoric. O să-mi aduic aici copiii, să vadă România Mare. O să le povestesc urmaşilor mei că am fost aici într-un moment istoric, sper să fie mândri de mine, cum şi noi suntem mândri de înaintaşii noştri care au făcut Unirea“.

UPDATE 12.25 La microfon ţin alocuţiuni mai mulţi reprezentanţi ai mişcării unioniste. „Fraţilor, am fost minţiţi că suntem puţini! 20% din localităţile din Republica Moldova deja au semnat declaraţiile de unire“, a spus preşedintele Mişcării Civice Tinerii Moldovei, Anatol Ursu.

Marea Adunare Centenară FOTO Iurii Botnarenco

În PMAN sunt deja câteva mii de oameni. De la Constanţa, din România, participă la miting un tânăr de 27 de ani, Andrei Buştiuc, costumat în dac. „A sosit clipa dreptăţii, ziua sfântă a libertăţii. Ne onorăm strămoşii, a venit timpul să luptărm. Honor et patria!“, spune acesta.

UPDATE 12.17 Se intonează imnul Republicii Moldova şi cel al României. Piaţa Marii Adunări Naţionale a devenit neîncăpătoare pentru cei prezenţi.

UPDATE 12.15 Manifestaţia a început cu un concert care are loc pe scena amenajată în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. Sute de oameni veniţi din România, dar şi din toată Republica Moldova au luat cu asalt centrul Chişinăului. Mulţi poartă straie populare. „Suntem dacii din Carpaţi, jos hotarul dintre fraţi!“, „Unire!“ - se scandează în centrul capitalei Republicii Moldova.

În afara fostului preşedinte al României şi a liderului PNL, mai sunt aşteptaţi primarul Sectorului 1 din Bucureşti Dabiel Tudorache, Constantin Codreanu, deputat al Partidului Mişcarea Populară, dar şi primari, şi consilierii care au votat declaraţiile simbolice de Unire, precum şi toţi cei care îşi doresc unirea.

Proclamaţia Marii Adunări Centenare din 25 martie pentru reunire

De asemenea, şi preşedintele USR Dan Barna împreună cu o delegaţie formată din membri ai partidului va fi prezent la Chişinău.

Din Republica Moldova şi-au confirmat prezenţa la eveniment Partidul Liberal, Partidul Naţional Liberal, Partidul Unităţii Nationale şi Partidul Acţiune şi Solidaritate.

Manifestaţia este programată să înceapă de la ora 12:00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din capitala Republicii Moldova, fiind aşteptaţi peste 100.000 de oameni.

Preşedintele Igor Dodon a îndemnat cetăţenii cu viziuni antiunioniste să nu participe la acest eveniment, în vederea neadmiterii unor altercaţii între cele două tabere. De asemenea, el a precizat că sunt posibile provocări din partea unioniştilor, subliniind că mulţi dintre aceştia ar fi fost plătiţi pentru a destabiliza situaţia.

De notat că şeful statului a anunţat că se va întoarce mai devreme din vizita sa din Grecia, anume pentru a fi la Chişinău în timpul acţiunilor unioniste.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite