Ex-deputat: Banii pe care îi primeşte R. Moldova de la FMI şi UE merg la pensii, ajutoare sociale şi compensaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vadim Pistrinciuc
Vadim Pistrinciuc

Banii de la FMI şi UE se regăsesc în pensii, ajutoarea sociale, compensaţii şi constituie partea leului din contribuţiile care vin de peste hotare, sunt destinaţi sprijinului bugetar direct, susţine ex-deputatul Vadim Pistrinciuc, director executiv al Institutului pentru Iniţiative Strategice (IPIS), transmite IPN.

Potrivit lui Pistrinciuc, anul acesta, Guvernul a beneficiat de un sprijin imens în valoare de 3,5 miliarde de lei. Aceşti bani au făcut ca „noi să nu simţim din plin efectul scumpirii gazelor” şi a crizei generale. 

Polemizând cu poziţia că „s-au compensat (facturile) tuturor şi n-a simţit nimeni”, Vadim Pistrinciuc nu s-a arătat atât de sceptic, dar a admis că „noi toţi am fi vrut ca intervenţia de compensare să fie ţintită mai bine”.

Însă dacă s-ar fi mers pe linia asistenţei sociale, compensaţiile n-ar fi ajuns nici până acum la destinatar, deoarece ar fi trebuit să fie evaluată starea financiară a fiecărei familii, iar prelucrarea datelor ar fi ocupat timp şi efort. Concomitent, expertul a menţionat că au fost mărite pensiile, alocările sociale. În condiţiile când numărul pensionarilor şi al beneficiarilor de ajutoare în raport cu numărul persoanelor angajate este deloc favorabil creşterii alocărilor sociale, acest lucru nu ar fi fost posibil fără participarea partenerilor străini, a menţionat vorbitorul.

La capitolul corectitudinii folosirii banilor, expertul a ţinut să combată mitul că „asistenţa străină se fură în Republica Moldova”. Acesta este un mit care vine tot din politică. ”Dar în Republica Moldova se fură banii statului. La achiziţii, licitaţii etc. Iar dacă vorbim despre proiecte (externe) dedicate, fiecare donator are un sistem, uneori extrem de sofisticat, de asigurare a transparenţei. În Republica Moldova au existat doar câteva proiecte care au trezit suspiciunea europenilor. Nivelul de corectitudine a gestionării e destul de mare”, dacă vorbim de fondurile oferite de europeni, a precizat Vadim Pistrinciuc.

Tot aici, însă, există, în opinia lui, şi alt aspect: banii din alocările externe permit să fie acoperite breşele care se formează în urma înşelăciunilor comise faţă de banii statului. Astfel, ţara rămâne pe linia de plutire. Pentru o guvernare iresponsabilă, cum am avut în trecut, finanţările din afară sunt o garanţie că lucrurile vor merge înainte, deşi cu o viteză redusă şi rezultate modeste. „Se compensează de ici, de colo, se mai ia un credit...Nu vreau să vorbesc despre combaterea corupţiei. Mult mai eficientă ar fi prevenirea ei”, a opinat vorbitorul.

Afirmaţia cu banii din străinătate folosiţi pentru acoperirea breşelor făcute de delapidări a generat o polemică între panelişti că mesajul poate fi perceput greşit în exterior.
 
Vadim Pistrinciuc a subscris opiniei că schimbările din politicul moldovenesc au condus lucrurile la purificarea de azi. Ca exemplu că procesul durează s-a dat faptul că după stoparea asistenţei străine în 2016, vama moldovenească a sporit impresionant veniturile, ceea ce vorbeşte despre valorificarea unor rezerve interne şi nu numai. „Şi în prezent atestăm o creştere continuă a încasărilor la vamă”, a specificat expertul, precizând că a tratat subiectul devalizării statului la modul general, ca pe un fenomen caracteristic trecutului Republicii Moldova.

Dezbaterea publică la tema „Administrarea social responsabilă a asistenţei externe: mecanisme, garanţii, eficienţă”, organizată de IPN, a fost ediţia a 251-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de către Fundaţia germană „Hanns Seidel”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite