Dumitru Diacov: PDM va fi la guvernare şi după alegerile din 2018. Nu o să mă mire dacă vom avea 51 de mandate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Democratul Dumitru Diacov se arată sigur de faptul că PDM va fi la guvernare şi după alegerile parlamentare din 2018. El a subliniat că îşi doreşte ca fracţiunea să guverneze de una singură, pentru că ar fi mai puţin complicat, dar admite că cel mai probabil va guverna într-o coaliţie.

„Fără PDM este imposibil în anii care urmează să ai o guvernare”, a declarat Dumitru Diacov joi, 16 noiembrie, la emisiunea „Important” de la TVC21.

Potrivit democratului, succesul partidului la parlamentare va depinde de calitatea persoanelor care vor fi identificate pe circumscripţii ca potenţiali candidaţi.

„Dacă noi o să fim capabili să identificăm persoane cu experienţă, persoane apte, persoane care se bucură de autoritate şi noi vom lămuri populaţiei ce vrem să facem, atunci nu o să mă mire că noi o să avem 51 de mandate”, a precizat Diacov.    

Preşedintele de onoare al PDM afirmă categoric că formaţiunea sa nu va face coaliţie cu Partidul Socialiştilor, însă menţionează că se va aşeza la masa de negocieri cu Partidul Acţiune şi Solidaritate (Maia Sandu) şi cu Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr (Andrei Năstase).

Cu toate că PAS şi PPDA refuză orice dialog cu democraţii, Diacov dă asigurări că lucrurile vor sta altfel după parlamentare, iar Maia Sandu şi Andrei Năstase vor trebui să colaboreze pentru o nouă majoritate. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite