Dodon comentează declaraţia Dumei de Stat: Rusia mereu a recunoscut integritatea teritorială a Moldovei
0Igor Dodon a comentat declaraţia Dumei de Stat privind situaţia din Transnsitria, menţionând că „Toate părţile trebuie să înţeleagă că, doar prin compromis, motivare economică şi negocieri tactice e posibil de pregătit temelia pentru acei paşi decisivi, care vor fi susţinuţi şi de celelalte ţări implicate în acest conflict îndelungat”.
„Rusia mereu a recunoscut integritatea teritorială a Republicii Moldova, a sprijinit încercările noastre de a uni malurile Nistrului, iar noi avem nevoie foarte mult de ajutorul Rusiei şi în continuare, în realizarea juridică a acestei misiuni importante pentru ţara noastră. Aş vrea să subliniez rolul important al pacificatorilor de pe Nistru, care în decursul a 25 de ani a făcut faţă riscului apariţiei unei potenţiale agresiuni, de unde nu ar veni”, a opinat şeful statului într-o postare pe Facebook.
Potrivit lui, trebuie propuşi paşi de instituire a unui cadru economic şi juridic unic, fapt important spre drumul de reintegrare a ţării.
„Asta în primul rând trebuie să înţeleagă autorităţile de la Tirapsol. Acţiunile noastre trebuie să fie reciproce, dar nu unilaterale. De aceea, noi aşteptăm o implicare mai constructivă în procesul de negocieri. Asigurarea unui viitor independent şi prosper Moldovei trebuie să fie scopul nostru comun, iar rolul Rusiei în consolidarea integrităţii noastre teritoriale este esenţial”, a remarcat Igor Dodon.
Preşedintele Republicii Moldova a mai adăugat că: „Încercările de a face presiuni din oricare direcţie vor avea efect invers în soluţionarea problemei transnistrene. Incitarea spiritelor este în favoarea adversarilor care se opun reintegrării celor două maluri ale Nistrului”.
„O Moldovă unitară, neutră şi prosperă este garanţia păstrării şi consolidării statalităţii şi neadmiterea dislocarea trupelor NATO pe Nistru”, a încheiat Igor Dodon.
Duma de Stat de la Moscova a adoptat în unanimitate vineri, 7 iulie, cu votul a 386 de deputaţi prezenţi la şedinţa în plen, o declaraţie cu privire la „tendinţele negative ale evoluţiei situaţiei din Transnistria în legătură cu acţiunile Guvernului Republicii Moldova şi ale autorităţilor Ucrainei”. Chişinăul a calificat documentul drept „un dictat în raporturile cu un stat suveran cum este Republica Moldova”.