Dezvăluiri din fabrica de postaci a lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Site-ul Deutsche Welle a realizat un interviu cu unul dintre foştii angajaţi din fabrica de postaci a lui Putin. Este vorba de Ludmilla Savciuc, din Sankt Petersburg, care a pătruns acolo pentru a vedea cum se lucrează. Aceasta mărturiseşte că acum se teme pentru viaţa ei.

Prin intermediul unui anunţ văzut în ziar, Ludmila Savciuc a ajuns angajata unei firme care i-a cerut să lucreze ca "troll". Postac, plătit pentru a răspândi păreri prefabricate în spaţiul virtual. Femeia spune că nu a lucrat pe bază de contract şi că pentru cele două luni muncite nu i s-a plătit salariul. Acest din urmă lucru a determinat-o pe jurnalistă să dea în judecată firma, care oficial nu există. Justiţia i-a dat dreptate, astfel încât întreaga lume a aflat de existenţa unei fabrici de "trolli" în Rusia.

DW: Aţi lucrat timp de două luni pentru o firmă care oficial se numeşte "Agenţie pentru Cercetări pe Internet", dar care, neoficial, este o crescătorie de "trolli". Ne puteţi spune cum a fost?

Savciuc: Nu ştiu cine a inventat expresia "fabrică de trolli", dar această firmă exact asta face: produce conţinut de informaţii. În biroul acela, o grămadă de oameni produc fără oprire şi într-un ritm ameţitor comentarii, postări pe reţele de socializare, poze şi înregistrări video. De asemenea, ei administrează mai multe grupuri pe reţelele de socializare, au bloguri şi participă la chat-uri. Este o muncă titanică. Sediul firmei se află pe Strada Savuşkina din Sankt Petersburg, într-o clădire imensă de birouri cu patru etaje. Toate încăperile sunt pline ochi, nu există nici măcar un birou gol.

DW: Cine v-a oferit această activitate şi cine decide ce informaţii trebuie diseminate?

Savciuc: Nu afli niciodată cine te "contractează". Se merge de la calculator la calculator şi fiecare primeşte o "sarcină tehnică". Mai exact, trebuie să scrii o ştire. De cele mai multe ori este vorba despre ştiri preluate de la posturile publice de televiziune din Rusia. Apoi, ţi se explică în ce fel trebuie editate aceste ştiri şi pe ce anume trebuie să pui accentul. Cu alte cuvinte ţi se spune ce să gândeşti, eşti plătit pentru a avea o părere prefabricată. Structura organizaţiei este foarte complexă. Există, printre altele, un departament de analiză, care se ocupă cu cele mai importante ştiri ale zilei.

DW: Cine sunt angajaţii?

Savciuc: Oameni tineri, studenţi sau absolvenţi de universităţi care nu au încă serviciu. Oamenii care acceptă să lucreze ca trolli nu au nici limite, nici responsabilitate. Ei se ascund în spatele unor măşti virtuale, a conturilor false şi sunt încredinţaţi de faptul că au dreptul să spună orice. Pentru mine acest lucru este extremism pur şi instigare la rasism.

DW: Subiectele abordate sunt în prealabil evaluate?

Savciuc: Desigur. Există aproximativ zece subiecte deosebit de importante. În cap de listă se află Ucraina, apoi atenţia pentru Statele Unite. De cele mai multe ori se încearcă răspândirea urii la adresa Americii. Obama trebuie să fie descris drept singurul vinovat de toate problemele. Cunoaşteţi cu siguranţă termenul "Gayropa", inventat chiar de postacii plătiţi, care sugerează că în Europa există o propagandă homosexuală activă. De asemenea în vizorul acestor trolli este luată şi opoziţia rusă. În schimb, lăudaţi nu sunt decât doi oameni: preşedintele Vladimir Putin şi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.

DW: Aţi dat în judecată agenţia pentru că nu v-a plătit salariul timp de două luni, iar justiţia v-a dat dreptate. Aşadar v-aţi atins scopul?

Savciuc: Salariile restante nu au reprezentat pentru mine decât ocazia de a atrage atenţia publică în direcţia acestei firme. Am reuşit să fac acest lucru. Am vrut ca reprezentanţii ei să confirme la tribunal că această agenţie există. Au venit şi au recunoscut. Mai mult, în plângerea pe care am formulat-o am indicat faptul că am fost angajată pentru a scrie comentarii plătite. Inclusiv acest lucru a fost recunoscut oficial.

DW: Nu v-a fost frică?

Savciuc: M-am temut de la bun început pentru viaţa mea şi frica nu a dispărut încă. Încerc să mă protejez cum pot mai bine, însă în fiecare zi mă gândesc la ce mi s-ar putea întâmpla.

DW: În ce fel vă protejaţi?

Savciuc: Nu răspund cererilor anumitor posturi ruseşti de televiziune care doresc să mă intervieveze. Îmi organizez cu multă atenţie drumurile pe care le am de făcut în oraş. Am primit apeluri telefonice bizare de la foşti colegi care au încercat să mă convingă să ne întâlnim. Nu cred că au dorit să mă omoare, însă în spatele lor se află oameni influenţi. Eu pe aceştia din urmă vreau să-i demasc.

Sursa: dw.com

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite