Deputaţii PLDM au sesizat Curtea Constituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii fracţiunii parlamentare a PLDM au depus o sesizare la Curtea Constituţională, solicitând examinarea constituţionalităţii hotărârii Parlamentului din ianuarie 2016 prin care a fost învestit Guvernul Filip şi programul său de activitate.

Potrivit deputatului PLDM, Grigore Cobzac, solicitarea vizează exclusiv partea ce ţine de membrii Executivului asupra cărora există suspiciuni de implicare în schema de export a „anabolizantelor” prin intermediul ÎS „Poşta Moldovei”., transmite IPN.

Deputatul liberal democrat a scris pe o reţea de socializare că Parlamentul, atunci când a acordat vot de încredere Guvernului, a încălcat procedura de verificare a integrităţii candidaţilor şi pe cea de învestire a Guvernului. „Prin această sesizare, Curtea Constituţională este supusă unui test de obiectivitate şi consecvenţă. Asta, deoarece în argumentarea noastră constatăm o similitudine şi facem trimitere la practica anterioară a Înaltei Curţi”, a scris Grigore Cobzac.

Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat, la începutul lunii iunie, a iniţiat şi moţiune de cenzură împotriva Guvernului Filip, în contextul implicării, acoperirii şi lipsei acţiunilor de contracarare a traficului de substanţe anabolizante, prin intermediul ÎS „Poşta Moldovei”.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite