De ce femeile din Republica Moldova sunt lăsate la mila soţilor agresori

Pe lângă bătăile şi umilinţele de-acasă, multe dintre femeile ajunse pradă furiei soţilor trebuie să lupte şi cu justiţia oarbă, care, în loc să le apere, le ignoră. Unele sunt chiar învinuite că şi-ar fi abuzat bărbaţii şi umblă ani în şir prin instanţe pentru a-şi demonstra nevinovăţia.

Fiecare a şasea femeie de la oraş şi fiecare a şaptea de la sat a fost cel puţin o dată în viaţă supusă violenţei în familie, arată un studiu naţional. Dacă e să lăsăm matematica deoparte, orice femeie ajunsă sub ploaia de lovituri a celui căruia i-a jurat credinţă trăieşte o tragedie aparte, dar, într-o societate tradiţionalistă ca a noastră, pe multe le uneşte aceeaşi frică: să nu intre în gura lumii. Puţine au curajul să lase deoparte prejudecăţile şi să meargă până în pânzele albe, adică până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Până acum, Guvernul Moldovei a pierdut patru astfel de dosare, fiind obligat să scoată din hazna pentru fiecare peste 17.000 de euro, pentru că şi statul a fost nemilos cu victimele. În timp ce autorităţile se laudă cu statistici numai bune de arătat la televizor, femeile mai sunt îndemnate să lase capul plecat.  

„Luaţi-l cu binişoru’ ca să fie bine în familie“

Dosarul Elenei T., în vârstă de 43 de ani, (nume schimbat – n.r.) ar putea fi cel de-al cincilea pe care riscăm să-l pierdem, cazul fiind pendinte la CEDO. Problemele ei au început în 2007, după ce a împărţit acelaşi acoperiş cu soţul ei timp de şase ani. El şi-a pierdut locul de muncă şi a început să-şi înece amarul în alcool.

„Când era beat, mă bătea crunt. Lovea unde nimerea, cu pumnii şi picioarele. Dădea ca într-un sac de box. Adesea, îl plesnea şi pe băiatul nostru. Mi-am luat inima în dinţi abia după patru ani, în 2011. Văsuzem un spot la televizor cu numărul de telefon al liniei fierbinţi «La Strada», la care am sunat.

Până în acel moment, am tot ezitat, îmi era ruşine de vecini. O singură dată am îndrăznit să merg la doctor, când am primit un picior în faţă. Timp de o lună, dinţii mi-au fost legaţi cu sârmă“, deapănă firul evenimentelor Elena.

Femeia a prins la curaj şi aproape de fiecare dată chema inspectorii de sector. „La un moment dat, poliţiştii mi-au reproşat că s-au săturat de problemele noastre şi că fac risipă de benzină. Mi-au spus că trebuie să ne descurcăm singuri. M-au luat în serios abia când m-au văzut cu piciorul fracturat la Urgenţă. Nici la asistenţa socială n-am găsit sprijin. «Dacă vreţi să fie bine în familie, luaţi-l cu binişoru’», m-au îndemnat acolo“, povesteşte Elena. 

Victimă transformată în agresor

Cu ajutorul avocatei Doina Străisteanu, femeia a obţinut în instanţă mai multe ordonanţe de protecţie, care îi interziceau bărbatului să se apropie de soţie şi de copil timp de câteva luni. Totodată, pe numele lui au fost pornite patru dosare penale – două pentru violenţă în familie, unul pentru ameninţarea cu moartea şi altul pentru faptul că a încălcat ordonanţele de protecţie. Cu toate acestea, în mai 2012, bărbatul a obţinut pentru 30 de zile o ordonanţă de protecţie împotriva soţiei sale, fiind recunoscut drept „victimă a violenţei în familie“.

„Cum a putut judecătoarea Liuba Pruteanu să emită un astfel de document unui om recunoscut ca agresor familial prin cinci ordonanţe de protecţie, luat în evidenţa poliţiei de sector şi cu un buchet de dosare penale? Nu avea dreptul moral să facă acest lucru, ştiind că cel care a cerut protecţie abuzează de lege“, susţine Doina Străisteanu, membră a Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii.

Bărbatul a fost, totuşi, condamnat la doi ani de închisoare. „Urmează să fie eliberat în iulie. Sincer, mă tem că va ieşi şi va încerca să se răzbune“, recunoaşte Elena.   

„M-am temut de gura lumii“

Cazul Ludmilei I. (39 de ani), din Ungheni, a confirmat încă o dată cât de nedreaptă poate fi justiţia din ţara noastră. A îndurat timp de 16 ani violenţa soţului cu care a crescut trei copii, iar la sfârşit s-a ales tot ea cu un dosar penal. A tăcut şi a răbdat de frică să nu intre în gura satului.

„Întotdeauna m-am temut să nu mă vorbească lumea, aşa că sufeream în tăcere. Când copiii veneau de la şcoală, mă găseau în lacrimi şi cu vânătăi pe faţă. «Iar te-ai certat cu tata?», mă întrebau. Când am ajuns la capătul răbdării, le-am zis: «Dragii mamei, nu mai pot. În timp ce voi mergeţi la şcoală, eu primesc bătaie»“, îşi împărtăşeşte femeia povestea.

„Era mai tot timpul agresiv. Credea că irosesc banii. Când era plecat la muncă în Rusia, ne trimitea câte 100 de dolari pe lună. Cum puteai oare să acoperi strictul necesar pentru trei copii cu aceşti bani? Dacă, Doamne fereşte, li se rupea încălţămintea, încercam să o lipim, aşa ca el să nu observe. Altfel, riscam să fiu iar bătută şi umilită“, oftează Ludmila. În 2011 şi-a spus „Gata!“, a cerut divorţul şi s-a mutat la părinţi împreună cu copiii. Asta însă nu a însemnat că s-au terminat şi problemele.

El cu amendă, ea cu dosar penal

„Pentru că aproape toate lucrurile noastre au rămas în casă, atunci când s-a făcut frig am mers să iau hainele copiilor. El mă avertizase să nu îndrăznesc să-i mai trec pragul, pentru că locuinţa îi aparţine. Am tot aşteptat să vină, dar pentru că trecuse prea mult timp, l-am telefonat pe poliţistul de sector şi i-am spus că aş vrea să intru. Mi-a zis că am tot dreptul să o fac, să nu-mi fie frică“, îşi aminteşte femeia.

Bărbatul s-a năpustit asupra ei în momentul în care Ludmila căuta o pereche de cizme. Cu o mână a apucat-o de gât, cu cealaltă o lovea peste cap până ea şi-a pierdut cunoştinţa. S-a trezit când o plesnea peste faţă. „Atunci vârful degetului mic de la mână lui îmi nimerise în gură. L-am muşcat, iar el s-a grăbit să sune sectoristul. Eu am fugit la o vecină şi am chemat ambulanţa“, povesteşte Ludmila.

Fostul soţ s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei, iar ea a ajuns în spital pentru zece zile şi, paradoxal, s-a pomenit cu un dosar penal în care risca cinci ani de închisoare. „Procurorul a indicat în rechizitoriu că acţiunile bărbatului se încadrează atât în prevederile Codului Penal, cât şi în cele ale Codului Contravenţional. Prin urmare, fapta lui a fost calificată conform unei norme care prevede o pedeapsă mai blândă. Femeia, în schimb, a fost învinuită de cauzarea vătămării corporale medii“, comentează jurista Lilia Potîng de la Asociaţia Promo-Lex, care s-a ocupat de caz.

Mai toate plângerile Ludmilei adresate procurorilor şi în instanţă să revizuiască decizia de a o cerceta penal au fost respinse. A fost achitată de Curtea Supremă de Justiţie abia în februarie 2014, după trei ani în care s-a zbătut să demonstreze că, de fapt, ea a fost victima. 

În sate, adesea inspectorii de sector chemaţi să rezolve conflictele ajung să le medieze, fiind în relaţii de rudenie sau de cumetrism cu agresorii.
Doina Străisteanu, avocat (foto, dreapta)

Numărul plângerilor privind violenţa domestică a crescut datorită faptului că femeile încep să-şi cunoască drepturile şi prind curaj.
Lilia Potîng, jurist Promo-Lex (foto, stânga)

Ignorate pentru că sunt femei

Cele patru hotărâri ale CEDO care le-au făcut dreptate moldovencelor supuse violenţei în familie au fost pronunţate relativ recent: în 2013 şi la începutul lui 2014. În toate, magistraţii au ajuns la concluzia că victimele au fost ignorate de autorităţi pentru simplul motiv ca sunt... femei.

„Indiferent dacă eşti femeie sau bărbat, drepturile sunt aceleaşi şi trebuie respectate. De acest principiu nu s-au ghidat, însă, autorităţile noastre“, afirmă Tatiana Moraru (31 de ani), reclamanta din ultimul dosar pierdut de Moldova la Înalta Curte.

Doina Străisteanu, avocata care a reprezentat două cazuri la Strasbourg, cel al Lidiei Mudric şi al Liliei Eremia, spune că ambele condamnări au fost cauzate de atitudinea neglijentă a poliţiştilor, procuraturilor şi instanţelor de judecată.

„În cazul Mudric, de exemplu, am obţinut trei ordonanţe de protecţie. Nici aşa, fostul ei soţ, cu care împărţea curtea, nu se calmase. Era agresiv şi o scotea din casă. Procurorii ne spuneau că nu pot face nimic. După ce am cerut CEDO să examineze de urgenţă acest caz, oamenii legii s-au mobilizat atât de repede, încât într-o singură zi au condamnat agresorul. Nu sunt sigură că acest om a avut avocat în proces, fiindu-i încălcate toate drepturile. S-au aruncat dintr-o extremă în alta: de la a nu face nimic până la a face totul aiurea. Dacă ar fi dat peste un avocat bun, ar fi ajuns şi el la CEDO, iar autorităţile noastre s-ar fi pomenit într-o situaţie penibilă“, exemplifică membra Consiliului Antidiscriminare. Avocata face trimitere la statistică şi precizează că 80% din victimele violenţei domestice sunt femei. 

Magistraţii de la Strasbourg au scris negru pe alb că legislaţia din ţara noastră privind prevenirea violenţei în familie este foarte bună, problema este, însă, în felul în care este pusă în aplicare.

„Unii poliţişti, procurori şi judecători ignoră plângerile victimelor şi refuză să intervină din diverse motive, lăsându-le astfel în pericol“, adaugă Lilia Potîng, de la Promo-Lex.

Cer socoteală Guvernului

În septembrie 2013, Comitetul privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei a cerut Guvernului de la Chişinău, în premieră, explicaţii privind un caz de violenţă în familie. Victima susţinea că nici după divorţ comportamentul fostului soţ, cu care era nevoită să împartă apartamentul, nu s-a schimbat. Pentru că se plângea prea des la Poliţie, oamenii legii au luat-o în evidenţă ca scandalagioaică. Reclamanta a fost nevoită să părăsească propria locuinţă. „Guvernul urmează să-şi prezinte poziţia în termen de şase luni“, ne-a spus Lilia Potîng, care reprezintă cazul.

Autorităţile se laudă cu „rezultate de invidiat“

„Este sarcina mai multor structuri să lupte cu acest fenomen, nu doar a procurorilor. Procesul de investigaţie demarează în funcţie de felul în care fiecare dintre reprezentanţii acestor instituţii îşi face treaba. Mai mult decât atât, deşi violenţa în familie a existat dintotdeauna, în Moldova s-a pus în discuţie abia în ultimii ani. O lege specială a apărut în 2008. Lucrurile nu se pot schimba peste noapte“, se apără Iurie Perevoznic, şeful Secţiei minori şi drepturile omului din cadrul Procuraturii Generale.

El admite, totuşi, că unii dintre colegii săi au restanţe la capitolul soluţionarea dosarelor privind violenţa în familie. „Cu regret, sunt situaţii în care procurorii nu-şi exercită atribuţiile aşa cum ar trebui. Acest lucru are mai multe explicaţii. Una dintre acestea este că soţii sunt, în accepţiunea societăţii, un tot întreg: azi se ceartă, mâine se împacă. Este, însă, o percepţie eronată. Un alt factor este comportamentul victimei. Azi se plânge, mâine îşi retrage reclamaţia, iar procurorul rămâne cu dosarul nesoluţionat şi riscă să fie mustrat de superiorii săi. De asemenea, e nevoie să fie perfecţionat cadrul legislativ, şi anume procedura de investigaţie a cazurilor de acest fel“, crede Iurie Perevoznic.

În schimb, Marin Maxian, şeful Direcţiei securitate publică a Inspectoratului General de Poliţie, se laudă cu „rezultate de invidiat“. „Se fac foarte multe pentru contracararea fenomenului. Putem aduce ca exemplu faptul că numărul ordonanţelor de protecţie pentru victimele violenţei în familie cerute de inspectorii de sector a crescut semnificativ. Acum, lucrăm la anumite mecanisme, cum ar fi instituirea ordonanţei de protecţie urgentă, care ar putea fi eliberată de poliţist şi ar fi valabilă pentru 72 de ore“, spune locotentent-colonelul.

Ajutate la „Casa Mărioarei“

Dacă nu au încredere în oamenii legii şi nu au cui să ceară ajutor, femeile pot merge la centrele specializate. „Casa Mărioarei“ este una dintre puţinele instituţii din ţară care oferă servicii şi adăpost victimelor violenţei în familie. Anul trecut, specialiştii instituţiei au acordat suport juridic şi psihologic pentru circa 1.000 de femei şi aproximativ 100 au fost adăpostite pentru o perioadă.

„Multe dintre aceste victime nu au unde să se adreseze, iar, dacă găsesc, se întâmplă să nu primească ajutor. Nici specialişti nu prea avem care să le ofere suport gratuit, pentru că serviciile unui jurist sau a unui psiholog costă, iar de multe ori aceste femei, pur şi simplu, nu au bani pentru a le achita“, constată Elena Burcă, directoarea „Casei Mărioarei“.

Mii de adresări, sute de dosare

Potrivit procurorului Iurie Perevoznic, în 2013 au fost înregistrate 3.000 de adresări privind violenţa în familie. În baza a 1.400 au fost pornite proceduri contravenţionale, alte 1.354 au stat la baza unor cauze penale, 860 de dosare au ajuns în instanţă.

22 de persoane au fost omorâte în primele nouă luni ale anului 2013 în urma certurilor iscate în familie.

296 de femei şi copiii au obţinut statutul de victimă prin ordonanţe de protecţie, emise în nouă luni ale lui 2013.

956 de dosare penale privind violenţa în familie au fost înregistrate la Poliţie în primele nouă luni ale lui 2013.

Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate“, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova. Instituţia finanţatoare nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.