Cupa Moldovei a ajuns la Tiraspol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Tiraspol este noua deţinătoare a Cupei Moldovei la fotbal. În finala de ieri de pe stadionul Zimbru, echipa antrenată de Vlad Goian a învins, în urma executării loviturilor de departajare, formaţia Veris Chişinău, cu scorul general de 6-4.

Prima repriză s-a jucat sub semnul echilibrului, iar ambele echipe au fost mai mult cu gândul la apărare. Lucrurile s-au schimbat în partea secundă. Mai întâi, în minutul 60, Alexandru Grosu o aduce pe Tiraspol în avantaj, relevă IPN. În ciuda eforturilor, Veris nu găsea soluţii de a egala situaţia. Totuşi, aproape de final Cristian Cârlan a înscris golul egalizator cu o execuţie superbă din lovitură liberă şi a trimis meciul în prelungiri.

Entuziasmată, Veris reuşeşte să marcheze din nou, după un autogol semnat de Djibril Paye. În scurt timp, arbitrul austriac Gerhard Grobelnik a dictat un penalty pentru tiraspoleni, dar Andrei Novicov a ratat. Oaspeţii n-au renunţat la luptă şi cu două minute până la final Anatol Cheptine a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj.

Astfel, învingătoarea s-a decis la penalty-uri, unde mai precişi au fost jucătorii FC Tiraspol, iar portarul acesteia a parat două lovituri.

„Norocul ne-a surâs nouă. Am dominat pe parcursul meciului, dar pe alocuri trebuia să jucăm mai rapid. Mă bucură faptul că am găsit forţe să întoarcem rezultatul. Am aşteptat mult timp acest rezultat şi vreau să felicit jucătorii şi suporterii echipei”, a declarat la conferinţa de presă, Vlad Goian, antrenorul FC Tiraspol.

„Cupa a fost foarte aproape, nu ne-au ajuns câteva minute. A fost un meci spectaculos, dramatic, ceea ce a plăcut spectatorilor. Nu cred că am meritat să pierdem, dar meciul a arătat că, deşi suntem o echipă tânără, mergem pe un drum bun”, a spus Viorel Frunză, liderul echipei Veris.

Datorită acestui succes, FC Tiraspol va reprezenta Moldova în Europa League.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite