Cooperativa, reţeta de succes a agriculturii letone
0
Ca şi în Republica Moldova, după dispariţia Uniunii Sovietice, oamenii din Letonia au distrus colhozurile şi au încercat să şteargă toate urmele colosului ce s-a ruinat. Numai că după ani mulţi au regretat acest pas, mai ales că amprentele URSS se observă aici peste tot. De 15 ani, letonii se chinuiesc să adune mai mulţi fermieri la un loc, înţelegând că acest lucru e singura soluţie ca întreprinderile mici din agricultură să supravieţuiască.
Timp de cinci zile am vizitat Letonia, o ţară cu o istorie şi o populaţie similară Republicii Moldova, încercâd să aflu cum s-a schimbat în timp fosta republică sovietică, ce a împlinit la începutul lunii mai zece ani de când a aderarat la Uniunea Europeană. M-a interesat mai ales agricultura, reformele pe care le-au făcut autorităţile şi cum au fost acestea resimţite de fermieri. De asemenea, am vrut să aflu dacă aderarea la comunitatea europeană a fost un pariu câştigat sau pierdut de către ţăranii letoni.
Pentru a vedea cum merg lucrurile la talpa ţării, am mers prin mai multe sate şi comune. Am vizitat fermele de vaci, întrucât laptele este produsul de bază al agriculturii acestui stat baltic. Peste tot mi s-a vorbit frumos despre cooperativă, despre chinurile facerii ei, deoarece şi acolo această organizare a fermierilor aduce aminte de colhozurile sovietice. Iar după experienţa dureroasă de acum câteva decenii, e greu să-i determini pe oameni să-şi unească eforturile pentru un bine comun. Ş-apoi şi gospodăriile sunt diferite: un fermier are sute sau, poate, mii de animale şi mii de hectare de pământ, altul doar câteva zeci. Iată de ce m-a interesat cum au depăşit letonii orgoliile şi şi-au conjugat eforturile pentru a coopera de la egal la egal.
„ÎN AGRICULTURĂ FĂRĂ COOPERARE NU FACI NIMIC“
Ghid în această incursiune mi-a fost Lilija Bērtulsone, o proprietară de fermă situată în apropiere de celebra staţiune de la Marea Baltică Jūrmala şi o fană a cooperativei. La căderea Uniunii Sovietice, Lilija lăsase catedra de la Universitatea Agricolă din oraşul Jalgava şi se mutase la ţară, unde a lucrat o vreme zootehnician-şef în colhoz. Atunci când străinii cumpără masiv terenurile de lângă Riga şi Jūrmala pentru a face afaceri imobiliare, Lilija Bērtulsone se încăpăţinează să facă afaceri din agricultură. Spune că a început târziu acest business, în 2002, când a cumpărat, cu 250.000 de euro, rămşiţele unei ferme sovietice şi zice că, deocamdată, i-a reuşit.
„Mi s-a propus să lucrez la Ministerul Agriculturii, dar mie nu-mi place să tac şi să mă supun orbeşte şi am ales să mă ocup cu ceea ce-mi place. Fără îndoială, producătorii agricoli letoni au avut de câştigat de pe urma aderării ţării la UE. Dacă nu făceam ce fac acum, eu nu mi-aş fi permis să am nici jumătate din ce am obţinut“, răspunde Lilija Bērtulsone scurt la curiozitatea mea, adăugând însă că „în agricultură fără cooperare nu faci nimic“.
Creşte 120 de vaci mulgătoare şi 60 de cai (în total 300 de capete) în ferma din comuna Babıte, pe care încearcă s-o modernizeze cu credite luate de la bancă şi aplicând pentru proiecte europene. Ca să-şi poată hrăni animalele, lucrează 460 de hectare de pământ, majoritatea sunt arendate. „Fostul colhoz avea 4.500 de hectare de pământ. Aproape toate au fost cumpărate de către norvegieni pentru proiecte imobiliare. Eu nu-mi pot permite să cumpăr pământ cu un euro metrul pătrat, cu cât se vinde aici. Majoritatea oamenilor speră să-şi vândă loturile pentru case, iar preţurile sunt astronomice“, povesteşte ea. Are 12 hectare ale ei, pe lângă fermă, pentru restul are înţelegeri cu propietarii să le lucreze pământul şi să le plătească impozitul funciar. O costă 100 de euro hectarul pe an. Cei care nu-şi lucrează pământul riscă amenzi mari, aşa că e un ajutor reciproc, adaugă antreprenoarea.
REGULI MAI STRICTE ÎN UE
De când ţara a aderat la UE, fermierii au fost obligaţi să-şi cumpere utilaje pentru pregătirea hranei animalelor şi silozuri, cisterne în care este răcit laptele şi ţinut la 4 grade şi structuri speciale de depozitare a bălegarului. În ultimul caz, la 1 iulie expiră moratoriul de zece ani şi toată lumea trebuie să le aibă, în caz contrar va fi sistată activitatea întreprinderii. Scopul acestei directive e de a proteja mediul şi de a nu polua apele. Astfel, rând pe rând toţi şi-au schimbat echipamentele de la ferme.
Cei care nu s-au descurtat singuri au apelat la fondurile europene, scriind proiecte. Şi Lilija a aplicat pentru modernizarea depozitului de gunoi de grajd şi aşteaptă rezultatele. Crede că proiectul ei va trece deoarece depozitul e mai mult decât necesar. Până acum şi-a procurat prin intermediul proiectelor europene o maşină care pregăteşte hrana animalelor. Aceasta a costat 23.300 de euro, iar 40% din sumă i-a fost restituită. Restul investiţiilor le-a făcut pe cont propriu.
FIECARE ÎŞI CAUTĂ O NIŞĂ
Specific pentru compania ei – Ozoli Eko – sunt caii pe care-i găzduieşte, la un soi de hotel pentru cai. Doar şase sunt ai ei, restul locuiesc aici şi proprietarii plătesc pentru găzduire. „La început am avut o iapă dăruită, pe urmă găzduiam caii prietenilor unuia dintre fii, care făcea hipism. Astăzi complexul este foarte popular în Letonia“, adaugă ea. Acest lucru reprezintă nişa pe care mulţi o caută. „Regulile europene te fac să gândeşti. Numai ce nu se cultiva azi în Letonia. Unii cresc pomuşoare şi plante medicinale, alţii fac gemuri, o altă categorie îşi fac o cooperativă în domeniul ciupercilor“, exemplifică Lilija Bērtulsone.
O întreb pe drum, cât colindăm ţara, unde sunt vacile, că nu se vede niciuna la păscut. Îmi zâmbeşe şi-mi spune că toate-s în ferme. „Vaca este o maşină de făcut lapte. Cu cât mănâncă mai mult şi mai gustos, cu atât face lapte mai mult. Dacă o scoţi şi o mâni pe câmp, ea pierde din energie“, îmi explică ea noul crez.
GRAJDURI CU SISTEM DE VENTILARE
Ferma din comuna Babīte este una medie, ca majoritatea din Letonia, mai spune ghida mea. În total, lucrează opt oameni cu tot cu ea şi cu soţul ei. Iar leafa unui tractorist angajat la ea e în jur de 1.000 de euro. Sunt însă şi ferme mari, cu multe sute de vaci. Una dintre acestea, cu 500 de animale, se află în Lestene. Este cea mai modernă fermă de vaci din Ţările Baltice, construită de la zero, iar pachetul de control îi aparţine lui Egīls Seņkāns, un alt susţinător al cooperativei. Noul complex a costat două milioane de euro, 60% din sumă a fost returnată. Aici lucrează 14 oameni. Vacile sunt ţinute la 18 grade constant şi primesc aceeaşi mâncare zi de zi. Ferma are un sistem de ventilare şi un aparat de muls 32 de vaci simultan.
„Sunt unii oameni care îşi cumpără vile imense şi maşini şmechere, alţii mai înţelepţi fac ca întreprinderile să se dezvolte, văd în perspectivă“, susţine Ilze, zootehnician, accentuând că cel mai important e să existe un lider şi o echipă în jurul lui. Proiectele pentru fondurile europene le-a scris Egīls Seņkāns împreună cu Ilze. Femeia spune că, dacă ai studii superioare, nu e greu să le scrii. Sunt însă cazuri în care, de exemplu, fermierul are 20 de vaci şi e singur. Pur şi simplu nu rezistă fizic şi apelează la consultanţi care-l ajută cu aplicaţiile.
LA CE ESTE BUNĂ COOPERATIVA
Acum fermierii din UE au cote la laptele pe care-l produc. Iată de ce şi vacile sunt mulse cu măsură, să nu depăşească întreprinderea limita prevăzută şi să fie nevoiţi proprietarii să plătească amendă. Aşa îmi explică Ilze de ce acum mulg 28,3 litri de lapte pe zi de la fiecare vacă, în timp ce luna trecută mulgeau câte 30 de litri. Din 2015, aceste cote vor dispărea, iar fermierii se aşteaptă ca preţul laptelui să pice. „Probabil, fermierii mici vor avea de suferit“, crede zootehnicianul.
Pentru aceste, dar şi alte provocări, poate să ajute cooperativa. Ambele ferme despre care am scris mai sus fac parte din una dintre cele mai mari cooperative din Letonia, Piena Ceļš, care include întreprinderi de diferite dimensiuni şi din diferite regiuni. Fiind mai mulţi, fermierii pot obţine un preţ mai bun la vânzarea laptelui şi tot astfel pot achiziţiona îngrăşăminte chimice sau suplimente pentru hrana animalelor la preţuri mai convenabile.
În 2008, cei peste 80 de membri ai cooperativei, toţi proprietari de ferme şi care au câte un singur vot, au decis să-şi facă o fabrică de prelucrare a laptelui. Au scris un proiect european şi au reconstruit o veche fabrică de lactate. Investiţia a costat 5 milioane de euro, 60% reprezintă fonduri europene, restul - partea fermierilor.
ÎNDEMN PENTRU MOLDOVENI: NU VĂ TEMEŢI SĂ INVESTIŢI ÎN AGRICULTURĂ
La început, aceasta procesa 20 de tone de lapte pe zi, astăzi prelucrează 100 de tone. Asta în timp ce cooperativa produce 200 de tone zilnic. Jumătate din cantitatea de lapte este exportată în Lituania, la o altă fabrică de prelucrare a laptelui. Fermierii speră să câştige şi alte fonduri pentru extinderea fabricii lor. Spun că îşi pot tripla capacitatea şi ar mai vrea şi altă linie de împachetare.
„Dacă nu era o astfel de posibilitate, n-am fi făcut fabrica. Fermierii nu au aşa bani. Acum ştim că cel puţin jumătate din laptele nostru este procesat şi putem dormi liniştiţi că mâine cineva va avea nevoie de el“, spune Lilija Bērtulsone, care este membră a consiliului de conducere al cooperativei şi preşedintă a consiliului de administraţie al fabricii.
Antreprenoarea îi îndeamnă pe moldoveni să nu se teamă să investească în agricultură. „Unii colegi de cooperativă au început de la o vacă, precum o femeie care a fost cusătoreasă. Azi are aproape 400 de vaci mulgătoare“, spune ea, adăugând că e gata să împărtăşească experienţa sa agricultorilor moldoveni, „pentru că suntem foarte apropiaţi ca mentalitate“. „Noi toţi suntem ţărani în adâncul sufletului“, conchide femeia.
Majoritatea caşcavalului ajunge în Rusia
Fabrica este o altă entitate, dar strâns legată de fermele de vaci. Ea este condusă de un manager şi un consiliu de administraţie, format din acţionari, tot ei şi membrii cooperativei. Din laptele colectat se produc zilnic 4-5 tone de caşcaval, plus brânză proaspătă şi smântână.
„Producem caşcaval, dar şi tot ce se poate obţine din lapte, până şi zer, pe care anterior îl dădeam oamenilor, iar acum îl facem concentrat şi îl vindem. Caşcavalul merge în proporţie de 70% în Rusia. Brânza proaspătă şi smântâna e pentru piaţa locală, dar ajunge şi în Europa, le cumpără emigranţii din această zonă, ruşii, mai ales“, povesteşte directorul fabricii de lactate de la Jaunpils, Viesturs Krilovs.
CONCURENŢĂ ACERBĂ
Chiar dacă cei de la conducerea fabricii recunosc că e o concurenţă foarte mare şi toţi din domeniu se uită spre Rusia, susţin că au unde creşte. „Caşcavalul este o investiţie pe o perioadă mai lungă de timp. El trebuie să se matureze, unele tipuri - chiar şi patru luni, trebuie să fie distribuit. În principal, piaţa lui nu e în Letonia, ci şi-n Est, şi-n Vest. Banii îi obţii într-un timp mai lung. Acum dezvoltăm, mai ales, producerea brânzei proaspete şi a smântânei, care merg foarte bine şi avem unde creşte. Smântâna este un produs nou pentru noi, abia anul trecut am început s-o producem“, adaugă managerul.
Viesturs Krilovs a lucrat în mai multe fabrici din ţară şi spune că cea de la Jaunpils este una medie pentru Letonia, dar minusculă faţă de cele din Europa. „Germanii au fabrici ce produc 1.000 de tone de caşcaval pe zi. În mare parte, activitatea noastră e manuală. Exportăm în Rusia, acolo pun denumirile şi etichetele lor“, mai spune directorul fabricii.
LAPTELE NU INTERACŢIONEAZĂ CU AERUL
Acesta îşi aminteşte de sfârşitul anilor ’80 - începutul anilor ’90 ai secolului trecut, când a lucrat la vechea întreprindere. „Atunci colectam laptele ca în Moldova. Mergeam şi luam din canistre de la o vacă-două-trei, câte avea omul. Acum, conform normelor europene, acest lapte trebuie să corespundă standardelor bacteorologice, trebuie să fie răcit şi să nu interacţioneze cu aerul. E un alt nivel de calitate“, explică Viesturs Krilovs.
Managerul îşi laudă produsele, susţinând că laptele de aici e cel mai bun din Letonia. „Am lucrat în mai multe fabrici şi ştiu asta. Oamenii se miră şi ne întreabă ce adăugăm în produse. Nu adăugăm nimic. E doar lapte prelucrat la standarde igienice foarte înalte. Totul este natural, noi singuri mâncăm aceste produse“, afirma el.
Ideea cooperativei şi a cooperării nu e nouă în această zonă. Acum un secol, fermierii la fel colaborau pentru a procesa laptele. Iar în 1938, aici a fost construită fabrica de lactate, unde îşi are sediul cea de azi. În primii ani producea unt, ulterior s-a reorientat spre caşcaval. Aici lucrează 85 de persoane, procesul nu e automatizat, dar, în schimb, are o funcţie socială, oamenii din localitate au de lucru.
Doar uniţi, fermierii moldoveni vor câştiga
O cooperativă poate fi constituită şi din trei producători agricoli. Ea trebuie să aibă un manager plătit şi un consiliu, aleşi ca şi în cazul ONG-urilor o dată pe an. Cooperativa nu are venit, venitul merge direct membrilor, iar fiecare membru are un vot. Nici în Letonia lucrurile nu au mers din prima. „Au fost şi cazuri negative, şi cazuri pozitive, dar cele negative rămân adânc în memorie, iar oamenii nu mai au încredere şi se opun. Am organizat multe conferinţe şi mese rotunde şi am constatat că cel mai important e că ne lipsesc liderii, care i-ar putea organiza pe agricultori; i-ar uni, pentru că unii se mai ceartă; care să nu se intereseze doar de producţia proprie“, susţine Ginta Jakobsone, expert la Consiliul de cooperare şi organizare în domeniul agriculturii.
Cu toate acestea, reprezentanţii asociaţiilor de fermieri din Letonia îndeamnă producătorii agricoli de la noi să coopereze pentru a fi puternici. „Pentru a concura în UE, trebuie să faceţi totul pentru a avea cooperative, deoarece în Europa competitivitatea în agricultură este una dintre cele mai mari. Ştiu că fermierii îşi amintesc de URSS şi spun că e imposibil. Din experienţa Letoniei, vă spun că se poate. Dacă producătorii vor insista că nu se poate, atunci să nu se plângă că nu pot concura şi nu se dezvoltă producerea. Nimeni nu-i va ajuta decât ei singuri“, afirmă şi Maira Dzelzkaleja, vicepreşedintele Asociaţiei Parlamentul Fermierilor.
La sfârşitul anilor ’90 ai secolului trecut, experţii de la Riga au mers în UE, să vadă cum funcţionează acolo aceste cooperative. Au revenit şi au au făcut lobby ca să fie schimbată legea. Primele cooperative au fost fondate în 2000. Astăzi cea mai mare cooperativă de cereale are 600 de membri şi o cifră de afaceri de peste 200 de milioane de euro“, adaugă Maira Dzelzkaleja.
„Trebuie să înţelegeţi că toţi vor câştiga. Un producător nu poate asigura distribuţia pentru magazine, iar supermarketurile vor să cumpere cantităţi mai mari odată. Cooperativa ajută nu numai la livrarea mărfurilor, dar şi la procurarea de diferite materiale“, completează Ginta Jakobsone.
Experienţa la export
Cooperativa Piena Ceļš este una dintre cele mai mari din Letonia. Printre membrii ei se numără şi Mārtiņš Cimermanis, directorul Centrului de consultare şi instruire, autoritate ce-i învaţă pe fermierii din toată ţara să scrie proiecte. De câţiva ani, această cooperativă îi ajută pe georgieni să pună pe picioare o fermă europeană şi îi învaţă să coopereze. Mai mult, membrii Piena Ceļš deţin 20% din acţiunile unei ferme de lângă Tbilisi.
În Moldova, au fost create recent şase cooperative specializate în creşterea fructelor, legumelor, stugurilor şi a nucilor, în cadrul unui proiect al Băncii Mondiale.
Se încarcă comentariile...
