Bugetul de stat pentru anul 2014 nu este gata şi ar putea fi votat de Parlament abia la finele lunii noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrian Candu, vicepreşedintele Parlamentului a declarat în cadrul unei întrevederi cu Ambasadorul Regatului Suediei în Republica Moldova, Ingrid Tersman că în prezent se lucrează la alte acte legislative.

Un subiect aparte discutat cu diplomatul suedez a ţinut, în general, de finanţele publice: proiectele politicii bugetar-fiscale şi al Legii bugetului de stat pe anul 2014, anunţă serviciul de presă al legislativului.

Potrivit vicepreşedintelui Parlamentului, în prezent deputaţii examinează punctual prevederile Legii privind finanţele publice locale pentru a vota actul în lectură finală, până la sfârşitul acestui an, astfel încât legea să poată fi implementată de anul viitor.

Andrian Candu a mai menţionat că Parlamentul îşi propune ca proiectul Legii bugetului de stat să fie votat până la sfârşitul lunii noiembrie.

De notat că ministerul Finanţelor nu a publicat nici măcar proiectul Legii Bugetului de stat pentru anul 2014, care ar urma să fie aprobat de către Guvern şi apoi să fie remis Parlamentluui.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite