Bebeluş abandonat pe marginea unui drum din Briceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bebeluş de o lună şi jumătate a fost transportat la spital după ce a fost găsit fără supraveghere la marginea unui drum din Corjeuţi, raionul Briceni. Mama copilului a declarat poliţiei că a lăsat copilul temporar în grija unor cunoscuţi. Potrivit medicilor spitalului raional Briceni, starea sănătăţii copilului este satisfăcătoare.

Solicitată de IPN, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Briceni, Dina Fomin, a declarat că poliţia a fost alertată la miezul nopţii de către  un bărbat care trecea prin zonă şi a observat bebeluşul.

Oamenii legii au identificat-o, la scurt timp, pe mama copilului, care s-a dovedit a fi o tânără de 17 ani, originară din raionul Edineţ. Fiind adiată, tânăra a declarant oamenilor legii că a lăsat temporar copilul în grija unor cunoscuţi şi nu ştia despre faptul că micuţa a fost lăsată fără supraveghere.

Asistenta medicală în secţia Pediatrie a spitalului raional Briceni, unde a fost internată copila, Eleonora Ţurcan, a declarat pentru IPN că micuţa se simte bine. La spital a fost adusă şi mama, care se află împreună cu copilul.

Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru lăsare în primejdie. Persoanele care vor fi găsite vinovate riscă muncă neremunerată în folosul comunităţii sau închisoare până la doi ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite