Antonio Costa afirmă că se încearcă subminarea parcursului european al Chișinăului prin șantaj, atacuri hibride și falsuri
0Președintele Consiliului European, Antonio Costa, afirmă că se încearcă subminarea parcursului european al Chișinăului prin șantaj, atacuri hibride și falsuri, afirmație făcută în timpul vizitei sale la Chișinău, cu ocazia împlinirii a 3 ani de la depunerea cererii de aderare a Republicii Moldova la UE.

,,Unii încearcă să submineze parcursul Moldovei spre progres, spre prosperitate, spre stabilitate, folosind șantajul energetic, știrile false, atacurile hibride, însă cetățenii Republicii Moldova s-au ridicat ferm și și-au consolidat alegerea: parcursul european al țării, menționând acest lucru în referendumul care a avut loc doar câteva luni în urmă. Uniunea Europeană a demonstrat deja că este alături de cetățenii Moldovei în timpuri de provocări și crize. Puteți miza pe noi, suntem un partener de încredere, un partener previzibil. Uniunea Europeană și Republica Moldova vor continua să pledeze ferm pentru pace, muncind umăr la umăr pentru un viitor comun, dar în baza propriilor condiții, fără niciun fel de ingerințe și fără ca cineva să decidă pentru voi”, a afirmat Antonio Costa.
Oferta pentru regiunea separatistă transnistreană
Președintele Consiliului European susține că folosirea energiei ca armă este inacceptabilă, subliniind că oferta UE de 60 de milioane de euro pentru regiunea transnistreană, lăsată fără gaze rusești de Kremlin de la începutul acestui an, dar refuzată de regimul de la Tiraspol, rămâne valabilă.
,,Constrângerile, presiunile asupra economiei sunt inacceptabile și noi rămânem în continuare împreună. Uniunea Europeană și statele sale membre rămân în continuare pregătite să sprijine Republica Moldova pentru a obține o independență totală de orice fel de energie sau furnizări din Rusia. Un prim pas, cel mai important, a fost să reducem costurile energetice pentru moldoveni, în special, pentru gospodăriile cele mai vulnerabile, la fel pentru școli, spitale și mediul de afaceri. Și noi o să vă ajutăm, la fel cum am ajutat regiunea Transnistria a Moldovei. Împreună, noi, am evitat o criză umanitară. Oferta Uniunii Europene de 60 de milioane de euro pentru cetățenii moldoveni de pe malul stâng al Nistrului rămâne valabilă”, a adăugat Antonio Costa.
Președintele Consiliului European a evidențiat progresele Republicii Moldova după depunerea acum trei ani a cererii oficiale privind aderarea la Uniunea Europeană.
,,Din acel moment, Moldova a întreprins o călătorie transformativă, avansând constant spre Uniunea Europeană și eu sunt impresionat de cât de mult a reușit să obțină țara dumneavoastră în acești ani atât de provocatori. Aduc omagiu tuturor celor care au muncit atât de asiduu pentru a transforma acest parcurs într-un succes. Aduc omagiu autorităților naționale și locale, operatorilor economici, societății civile, generației tinere. Moldova trăiește un moment definitoriu în acest parcurs al său spre Uniunea Europeană, un moment care va contura profund viitorul său pentru toate generațiile care vor urma. Moldova și-a ales viitorul european și a demonstrat deja angajamentul său față de democrație, libertate și o viață mai bună pentru copiii săi”, a concluzionat șeful CE.
Prietenul Moldovei
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat că președintele Consiliului European, Antonio Costa, este ,,un bun prieten al Moldovei. Un lider european cu viziune. Domnule Președinte, vă mulțumesc pentru vizită, pentru discuțiile noastre de azi și pentru cuvintele călduroase pe care le aveți pentru cetățenii noștri. Vizita dumneavoastră are o semnificație aparte. Acum trei ani, Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană. Atunci, într-un moment de criză profundă pentru regiune, am făcut o alegere clară: am ales pacea, libertatea și democrația”.
Lidera de la Chișinău a subliniat că Uniunea Europeană reprezintă ,,ancora” de dezvoltare pentru țara sa.
,,De peste două decenii, ne ghidează spre o societate dreaptă și o economie modernă. Chiar și în cele mai grele timpuri—când Kremlinul ne șantaja cu gazele naturale sau ne distrugea fructele cu tonele, când oligarhii capturaseră statul—noi nu ne-am abătut de la acest parcurs.Când unii politicieni au încercat să schimbe drumul european, oamenii Moldovei au alungat acești politicieni de la putere, prin alegeri, prin vot democratic și pașnic.Iar anul trecut, la referendum, am spus răspicat: vrem ca drumul nostru european să fie ireversibil. În ciuda tuturor ingerințelor, democrația a învins.Privind în urmă, vedem cât de mult am realizat—pași pe care mulți îi credeau imposibili”, a menționat Maia Sandu.
Sprijinul Uniunii
Președinta Maia Sandu a mai evidențiat că țara sa, care a început negocierile de aderare, este în proces de evaluare a legislației, iar apropierea de UE „se simte deja în viața de zi cu zi”, aducând drept exemple călătoriile fără vize în UE, faptul că peste 60% dintre exporturi ajung pe piața europeană și construcția de drumuri, poduri, școli sau spitale cu fonduri europene.
,,În curând, Moldova va adera la sistemul unic de plăți în euro, iar asta înseamnă tranzacții bancare mai ieftine pentru toți cei care muncesc, călătoresc sau fac afaceri în Europa. Vom elimina tarifele de roaming, iar produsele moldovenești: fructe, legume, carne, ouă - câștigă treptat tot mai mult acces pe piața europeană.Uniunea Europeană ne sprijină nu doar în dezvoltare, ci și în momente de criză. Iarna aceasta, când Rusia a încercat să ne șantajeze cu gazul, partenerii europeni ne-au ajutat să protejăm cetățenii și economia de creșterea prețurilor la electricitate.Pentru 2025, Uniunea Europeană a alocat 250 milioane de euro pentru a sprijini gospodăriile de pe malul drept al Nistrului, afectate de creșterea prețurilor la energie. Fondurile europene vor acoperi costurile suplimentare pentru până la 110 kWh de electricitate pe lună, până la sfârșitul anului, și vor oferi sprijin familiilor vulnerabile și instituțiilor sociale, precum școli, grădinițe și spitale”, a conchis lidera de la Chișinău.
Trei ani de la depunerea cererii
Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană pe 3 martie 2022, la mai bine de o săptămână de la începerea războiului din Ucraina. Chișinăul a obținut statutul de țară candidată la Uniune în luna iulie a aceluiași an, în același timp cu Kievul.
Pe 15 iunie 2024, ambasadorii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au dat „acordul de principiu” pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, anunțul fiind făcut de Președinția belgiană a Consiliului UE.
Însă, la masa de tratativelor, cele două țări merg separat, negocierile propriu-zise fiind individuale și putând dura mult, durata acestora variind în funcție de mai multe aspecte.