Andrei Năstase: Cea mai mare probabilitate sunt alegerile anticipate
0Preşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, copreşedintele blocului ACUM, consideră că cea mai mare probabilitate sunt alegerile parlamentare anticipate. În opinia lui, acest lucru şi-l doreşte liderul Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. Declaraţia a fost făcută la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8, transmite IPN.
Andrei Năstase spune că discuţiile care au avut loc între blocul ACUM şi PSRM au fost întotdeauna blocate de cei din urmă. Iar condiţiile pe care le-a înaintat ACUM, alegerea unui preşedinte al Parlamentului şi numirea unui premier din partea blocului, spune politicianul, nu sunt pentru el personal, dar pentru a asigura votarea a câtorva legi importante pentru schimbarea situaţiei din ţară.
Liderul PPDA spune că ar existe reticenţe referitor la modul cum se va comporta PSRM după ce ar obţine funcţia de preşedinte al legislativului având în vedere că a votat, potrivit lui Andrei Năstase, mai multe legi în comun cu Partidul Democrat.
Andrei Năstase spune că socialiştii au venit la discuţii cu ACUM abia după vizita în Republica Moldova a vicepremierului rus Dmitri Kozak. În discuţiile de marţi cu socialiştii, Andrei Năstase le-a spus celor din PSRM că blocul ACUM nu găseşte niciun argument în sprijinul insistenţei lor de a avea un preşedinte al Parlamentului în condiţiile în care într-un stat parlamentar cel care câştigă cel mai mare număr de voturi pretinde la funcţia de premier.
„Nu găsim niciun argument în sprijinul faptului că funcţia de speaker trebuie să fie a PSRM şi anume a doamnei Zinaida Greceanîi”, a adăugat politicianul. În acelaşi timp, el a reiterat angajamentul blocului ACUM de a se retrage din funcţia de preşedinte al Parlamentului, eventuaal, în favoarea candidaturii PSRM, imediat după votarea, promulgarea şi publicarea pachetului de legi „antioligarhice”.
Potrivit lui, PSRM şi PDM nu vor să-şi asume formalizarea unei alianţe pentru că există o anumită presiune din exterior şi Igor Dodon foloseşte această presiune ca exprimare a faptului că nu face nicio coaliţie. „Ştiind foarte bine că alegerile anticipate pe sistemul actual de vot sunt benefice lui Plahotniuc şi Partidului Democrat”, spune Andrei Năstase.
Marţi, 4 iunie, PSRM a răspuns invitaţiei blocului ACUM de a reveni la discuţiile pe marginea unei posibile colaborări în cadrul Parlamentului. Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor celor două formaţiuni, aceste discuţii nu au dus la un numitor comun.