Alexandru Epureanu, cel mai bun fotbalist moldovean în 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Epureanu joacă la Krîlia Sovetov Samara
Alexandru Epureanu joacă la Krîlia Sovetov Samara

Federaţia Moldovenească de Fotbal (FMF) a anunţat astăzi laureaţii anului fotbalistic 2012. Aceştia au fost desemnaţi în urma unui sondaj la care au participat circa 200 de specialişti, membri ai Comitetului Executiv al FMF, antrenori, preşedinţi de cluburi, preşedinţi ai comisiilor centrale ale FMF, conducători ai asociaţiilor afiliate.

Cel mai bun jucător al anului 2012 a fost desemnat Alexandru Epureanu. Fundaşul selecţionatei Moldovei şi al echipei ruse Krîlia Sovetov Samara câştigă acest trofeu pentru a patra oară, un record pentru fotbalul moldovenesc, relatează Agenţia Info-prim Neo. Fotbalistul de 26 de ani a mai fost ales cel mai bun în 2007, 2009 şi 2010. Premiul a fost ridicat de tatăl jucătorului, deoarece Alexandru are sâmbătă meci în campionatul Rusiei.

Cel mai bun portar din campionatul Moldovei a fost desemnat Eugen Matiughin (Dacia Chişinău), iar cel mai bun fundaş – slovenul Miral Samardzic (Sheriff Tiraspol). Alexandru Paşcenco, jucător la Sheriff, a devenit cel mai bun mijlocaş. Cel mai bun atacant a fost votat jucătorul echipei Milsami Orhei, Gheorghe Boghiu.

Premiul pentru cel mai bun golgheter al Campionatului Moldovei, ediţia 2011-2012, i-a revenit lui Benjamin Balima (Sheriff), cu 18 reuşite.

Cel mai bun arbitru al anului a fost desemnat Gabriel Tupicica, iar cel mai bun antrenor – Vlad Goian, tehnicianul echipei FC Tiraspol.

În fotbalul feminin, Nadejda Colesnicenco, căpitanul selecţionatei de junioare U-17 a fost aleasă cea mai bună jucătoare.

Echipa FC Tiraspol s-a ales cu premiul Fair Play.

Oleg Hiloti, din echipa Lexmax Chişinău şi Naţionala Moldovei, a fost votat cel mai bun jucător în futsal, cel mai bun jucător în fotbalul de plajă a fost desemnat Ştefan Efros de la CS Grătieşti. În fotbalul-tenis titlul i-a revenit lui Cristian Rotaru de la CS Ialoveni.

Cu premii speciale pentru aport în dezvoltarea fotbalului au fost distinse Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Republica Moldova, CSCT Buiucani şi Departamentul Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite