A fost creată o comisie parlamentară specială cu privire la cazurile de suicid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul a decis, la propunerea fracţiunii Partidului Socialiştilor, crearea unei comisii speciale pentru elaborarea şi aprobarea pachetului de modificări legislative în domeniul prevenirii suicidului. Comisia are în sarcină să evalueze situaţia în ansamblu privind suicidul, dar şi să analizeze factorii care determină copiii şi tinerii la comportament suicidal, transmite IPN.

Comisia urmează să examineze serviciile de susţinere emoţională a populaţiei şi eficienţa sau ineficienţa acestora. Membrii comisiei urmează să identifice soluţii ce ar îmbunătăţi cadrul legal existent pentru prevenirea suicidului.

În comisie au fost delegaţi membri din fiecare fracţiune şi deputaţi neafiliaţi, în total nouă persoane. Preşedinte a fost numit deputatul socialist Vladimir Odnostalco, iar vicepreşedinte liberalul Lilian Carp. Comisia specială urmează să prezinte Parlamentului raportul său de activitate şi propunerile în termen de 60 de zile.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite