Istoric, despre retragerea bazelor SUA din România: „Americanii și ceilalți soldați din NATO nu au venit de dragul nostru”

Istoricul Tasin Gemil încearcă să răspundă la întrebarea care-i frământă pe foarte mulți români, „își va retrage SUA militarii din România?”, bazându-se pe istoria bazelor militare străine stabilite pe teritoriul românesc, de la romani și până la NATO.

Donald Trump vrea o diminuare a trupelor americane în Europa. FOTO: Profimedia

Istoricul Tasin Gemil, directorul Institutului de Turcologie din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, reputat profesor și diplomat, cu șase decenii de studii consacrate istoriei relațiilor internaționale, face o analiză a bazelor militare din România, începând de la cetățile romane până la bazele americane care provoacă îngrijorări multor români.

Profesorul explică ce înseamnă o bază militară din punct de vedere geostrategic și cum au reușit conducătorii români din trecut să asigure continuitatea statală românească.

„De ceva vreme, multă lume se arată îngrijorată de eventualitatea închiderii bazelor militare americane din România. Se exprimă temerea că România ar rămâne fără apărare, dacă oștenii americani ar pleca de pe pământ românesc. Înțeleg că numărul lor nu este mai mare de câteva mii. Americanii și ceilalți soldați din NATO au venit de curând la noi și nu cred că au venit de dragul nostru. Cine a garantat până acuma securitatea hotarelor României? România a știut să se apere cu succes de-a lungul întregii sale istorii zbuciumate, îmbinând în mod înțelept lupta armată cu diplomația. Regretatul academician Răzvan Theodorescu vorbea de „mentalitatea tranzacțională” a conducătorilor români din trecut, care prin „geniul negocierii, arta disimulării, prudența politicii” au reușit să asigure dăinuirea fără întrerupere a statalității și spiritualității românești, în timp ce alte țări și state din apropiere, socotite mari și puternice, au dispărut de pe harta Europei, pentru vremuri chiar lungi, de câteva secole”, a arătat istoricul.

„Putem să găsim multe analogii”

Profesorul Tasin Gemil încearcă să răspundă la întrebarea care-i frământă pe români „își va retrage SUA militarii din România?” bazându-se istoria bazelor străine stabilite pe teritoriul românesc, de la romani și până la NATO.

„De 2500 de ani se recunoaște și în scris faptul că istoria este „învățătoarea vieții”, prin puterea experienței multimilenare a omenirii. Numai că, prea puțini conducători de popoare și state țin seama de această învățătură, din păcate”, își începe profesorul demonstrația.

Există în istorie o sumedenie de evenimente, întâmplări, atitudini, fenomene, procese etc. care ar putea servi ca repere pentru a evalua mai bine ceea ce se întâmplă acuma, sub ochii noștri, spune el.

„Referindu-ne strict la problema prezenței ostașilor americani pe teritoriul țării noastre, putem să găsim multe analogii atât în istoria românească, cât și în cea a altor țări din apropiere sau de mai departe. Țările Române s-au aflat mereu la fruntariile unor mari state și imperii. A fost o neșansă, dar și o mare șansă, în același timp. Conducătorii români din trecut au știut să folosească cu dibăcie în folosul lor relațiile dintre puterile vecine”, explică istoricul.

Dunărea a fost o graniță imperială, încă din vremea romanilor. Teritoriul românesc s-a aflat mereu la marginea unor imperii, ceea ce cred că valabil și pentru zilele noastre (NATO-Rusia), spune expertul.

„O asemenea poziție geostrategică impunea existența unor puncte și centre militare, în măsură să garanteze securitatea limesului danubian și exercitarea controlului asupra teritoriului de tampon, care era nordul Dunării, unde se aflau țările române. Romanii au construit acolo castre, adică tabere militare întărite, iar urmașii lor, bizantinii, au ridicat cetăți semețe la Dunăre, inclusiv și îndeosebi în Dobrogea, cu menirea de a-și asigura controlul militar și economic în zonă”, continuă fostul diplomat.

Bazele militare, un fel de cetăți fixate în zone strategice

Moldova, Muntenia și nordul Dobrogei au făcut parte, apoi, pentru mai bine de o sută de ani, din imperiul tătar (kîpceac), numit Hoarda de Aur: „Și în acea vreme s-au construit cetăți, mai ales la Dunăre și Nistru, care sunt însă aproape necunoscute, fiind distruse de multă vreme și foarte puțin cercetate. Otomanii care i-au urmat pe tătari în dominația asupra acelor locuri s-au întins gradual, mai întâi construind capete de pod la Dunăre și apoi cetăți, tot la Dunăre și în zone apropiate.”

Explicațiile istoricului ne aduc în Evul Mediu, când cetățile au reprezentat modalități eficiente de a exercita controlul asupra unei regiuni.

„Mai târziu, mai precis în epoca colonială, cetățile au fost înlocuite de forturi. Acest sistem militar a asigurat extinderea și impunerea stăpânirii coloniale europene în Asia și Africa”, arată el.

Istoricul se concentrează pe explicarea conceptului strategic de cetate:

„Cetăți proprii aveau desigur și statele medievale, inclusiv țările române. Ele erau baze de susținere în lupta de apărare împotriva invaziilor străine, dar și de represiune pe plan intern, în caz de revolte. O cetate era părăsită, de regulă, prin pierderea ei în luptă sau ca umare a unui cataclism natural sau, în cazuri foarte rare, când interesul strategic nu mai justifica cheltuielile pentru întreținerea ei. În orice caz, părăsirea unei cetăți era un semn de slăbiciune și, ca atare, era evitată.”

 „Bazele americane din România sunt adevărate cetăți de pavăză”

Tasin Gemil susține că din punct de vedere geostrategic nu s-a schimbat nimic în privința sistemului militar de apărare și atac: „Doar arsenalul militar este cu totul altul acum, dar și acesta are nevoie de baze, adică de cetăți. Bazele actuale sunt fixate tot în zone strategice, ca și în trecut, mai ales în puncte periferice ale spațiului de interes.”

Istoricul face o precizare importantă în ceea ce privește rolul bazelor militare europene, acestea nu au fost construite doar din scopul altruist de a apăra vechiul continent:

„SUA în primul rând, dar și alte mari puteri, ca Rusia, de pildă, urmăresc cu obstinație extinderea sistemului lor de baze militare, chiar mult dincolo de spațiul lor de apărare, în ideea de a câștiga teren operațional, înaintea potențialului rival. După părerea mea, SUA nu s-au străduit doar pentru apărarea Europei, cum se clamează mult acuma, ci pentru extinderea și exercitarea supremației americane, așa cum au făcut și marile imperii în trecut.”

Mai departe, Tasin Gemil explică că de fapt bazele americane din România nu au ca scop apărarea exclusivă a României, ci este vorba despre o zonă mult mai extinsă: „O bază militară înseamnă un progres strategic. Bazele militare americane, inclusiv cele din România, sunt menite nu atât apărării țării în care se află, ci a unei zone mult extinse. Ele sunt semne de avertisment pentru limitele interesului strategic american, așa cum erau pe vremuri și cetățile unor imperii. Desigur, nimeni nu va îndrăzni, în cazul nostru Rusia, să atace un teritoriu pe care se află o bază militară americană, căci riposta va fi extrem de dură.”

În contextul în care bazele americane din România reprezintă semnale de avertisment care marchează interesul strategic al SUA, reputatul istoric concluzionează:

„Așadar, bazele americane din România sunt adevărate cetăți de pavăză și pentru granițele noastre. Nu cred că SUA își vor retrage bazele militare din România, pentru simplul motiv că interesul strategic american impune menținerea sistemului de apărare globală și la Marea Neagră.”