Zeci de morți în estul Libanului în urma a 40 de raiduri aeriene israeliene

0
Publicat:

Cel puţin 38 de persoane au fost ucise şi alte 54 au fost rănite miercuri într-un val de bombardamente asupra regiunii din estul Libanului. Este una dintre cele mai violente zile de atacuri împotriva acestei zone de la începutul campaniei forţelor aeriene israeliene.

Zeci de morți în estul Libanului în urma unui val de bombardamente Foto: X/War Correspondent
Zeci de morți în estul Libanului în urma unui val de bombardamente Foto: X/War Correspondent

Guvernatorul regiunii, Bachir Khodr, a spus pe platforma X că aceste victime sunt rezultatul a 40 de raiduri aeriene efectuate de aviaţia israeliană împotriva Baalbek-Hermel, unde „continuă lucrările de îndepărtare a dărâmăturilor în mai mult de un loc atacat”, transmite EFE, citat de Agerpres.

Potrivit agenţiei naţionale de ştiri libaneze ANN, cel puţin cinci persoane au fost ucise într-un bombardament asupra cartierului Al Shaiqan din oraşul istoric Baalbek, unde armata israeliană a ordonat evacuarea de mai multe ori în ultimele zile.

Agenţia de presă libaneză a mai informat că alte şapte persoane şi-au pierdut viaţa în oraşul Mishrifa de la graniţa cu Siria, la nord de Hermel, unde echipele de salvare au înregistrat mai mulţi răniţi şi continuă lucrările de îndepărtare a dărâmăturilor, astfel încât numărul victimelor ar putea creşte.

Pe de altă parte, un atac aerian efectuat miercuri dimineaţa împotriva oraşului Al Ain din estul Văii Bekaa s-a soldat cu şapte morţi, doi răniţi şi „distrugerea completă a unei case”, potrivit ANN.

În ultimele săptămâni, Israelul şi-a intensificat bombardamentele împotriva estului Libanului şi a zonelor de graniţă cu Siria în contextul în care armata israeliană susţine că gruparea şiită libaneză Hezbollah depozitează arme şi muniţii în regiunea de est a ţării.

Peste 3.000 de persoane au fost ucise şi alte 1,2 milioane au fost strămutate în Liban de când au început ciocnirile între Israel şi Hezbollah, pe 8 octombrie 2023, la o zi după izbucnirea războiului în Fâşia Gaza.

Se estimează că din totalul victimelor, aproximativ 2.000 de persoane au fost ucise numai începând din 23 septembrie, când armata israeliană a lansat o campanie masivă de bombardamente, iar apoi a început invazia terestră în sudul Libanului. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite