Zece copii au murit în urma unui raid aerian asupra unei şcoli din Yemen
0Activiştii MSF susţin că zece copii şi-au pierdut viaţa sâmbătă, iar alţi 28 au fost răniţi, în urma unui raid aerian asupra unei şcoli yemenite dintr-o fortăreaţă a rebelilor Houthi. Un purtător de cuvânt al rebelilor a acuzat coaliţia saudită de comiterea raidului aerian, informează DPA.
”Medicii fără Frontiere” au precizat că victimele aveau vârste cuprinse între 8-15 ani şi mergeau la şcoală în provincia nordică Saada.
Un reprezentant al rebelelilor, Mohammed Abdel-Salam, a acuzat coaliţia saudită de bombardarea şcolii. Însă, nicio declaraţie nu a venit din partea coaliţiei saudite, care a lansat în urmă cu mai bine de un an o campanie de raiduri aeriene împotriva rebelilor Houthi, pentru a-l susţine pe preşedintele yemenit recunoscut la nivel internaţional, Abu Raubu Mansour Hadi.
Acest raid aerian are loc la doar o zi după ce Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a acuzat că 272 de civili şi-au pierdut viaţa în războiul yemenit în ultimele patru luni.
Intervenţia saudită în Yemen, sprijinită de Washington, nu a dus la detensionarea conflictului dintre forţele combatante care încearcă să constituie un guvern la Sanaa, ci a întărit în schimb prezenţa Al-Qaeda.
Forţele Houthi, sprijinite de banii iranieni, se confruntă cu militarii preşedintelui Hadi, care are susţinerea saudiţilor, într-un conflict ce a revendicat până acum 6.200 de vieţi.