Wiesel contestă canonizarea Papei Pius al XII-lea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul de origine română Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi supravieţuitor al lagărelor naziste, a reaprins controversa privind intenţia Vaticanului de a-l canoniza pe Papa Pius al XII-lea, acuzându-l că a păstrat tăcerea faţă de Holocaust.

Într-un discurs susţinut în Parlamentul italian cu ocazia Zilei Internaţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului, el le-a spus preşedintelui Giorgio Napolitano, premierului Silvio Berlusconi şi deputaţilor italieni că „tăcerea, fie ea la cel mai scăzut nivel al politicii sau la cel mai înalt nivel al spiritualităţii, nu ajută niciodată victimele".

Afirmaţia a fost percepută ca o referire directă la Papa Pius al XII-lea. „Întotdeauna, tăcerea îl ajută pe agresor", a adăugat Wiesel. Papa Benedict al XVI-lea, care a demarat procedurile pentru canonizarea lui Pius al XII-lea, în pofida criticilor exprimate de evrei, a condamnat Holocaustul nazist numindu-l o „cruzime de neimaginat" şi o „nebunie criminală", dar nu s-a referit la controversa din jurul lui Pius al XII-lea. 

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite