Vladimir Putin spune că are informaţii despre pregătirea unor noi atacuri chimice şi raiduri americane în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că se aşteaptă la noi „provocări“ în Siria, începând de la atacuri chimice până la bombardamente asupra periferiei Damascului, fieful lui Bashar al-Assad.

Potrivit preşedintelui rus, atacurile chimice vor servi drept pretext pentru noi bombardamente ale Statelor Unite asupra facilităţilor regimului lui Bashar al-Assad, transmite postul RT.

„Situaţia de acum este foarte asemănătoare celei din 2003, când în cadrul Consiliului de Securitate s-a vorbit despre aşa-zise arme chimice care ar fi fost găsite în Irak. După acest episod, a fost lansată o campanie militară în Irak care s-a soldat cu distrugerea acestei ţări, prin agravarea ameninţării teroriste şi apariţia Statului Islamic la scară mondială. Acelaşi lucru se întâmplă în Siria“, a declarat preşedintele rus la finalul unei întrevederi cu preşedintele italian Sergio Mattarella.

„Am primit informaţii din diferite surse, şi anume că provocări de acest tip, pentru că nu pot să le numesc altfel, sunt pregătite şi în alte regiuni ale Siriei, în special la periferia de sud a Damascului. Arme chimice urmează să fie folosite acolo în vederea acuzării autorităţilor oficiale siriene“, a subliniat Putin, referindu-se la posibilitatea desfăşurării unor noi raiduri americane în Siria.

„Considerăm că orice acţiune de acest tip trebuie să fie obiectul unei anchete serioase. Ne vom adresa la Haga şi vom îndemna comunitatea internaţională să ancheteze. Vom decide următoarele acţiuni doar în baza rezultatelor acestei anchete“, a mai spus liderul de la Kremlin.

La 7 aprilie, Washingtonul a efectuat primul său atac împotriva regimului de la Damasc, lansând 59 de rachete Tomahawk de pe un distrugător din Marea Mediterană asupra bazei Shayrat. Potrivit autorităţilor americane, această bază a fost folosită de regimul de la Damasc pentru efectuarea atacului chimic de la Khan Sheikhoun, soldat cu 86 de morţi, inclusiv copii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite