Vladimir Putin: Rusia şi Statele Unite nu au renunţat la conferinţa de pace privind Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia şi SUA nu au renunţat la planul conferinţei de pace privind Siria, a declarat luni preşedintele rus Vladimir Putin, după o întrevedere bilaterală cu omologul său american Barack Obama.

Bineînţeles, opiniile noastre sunt divergente, însă avem cu toţii intenţia de a pune capăt violenţelor din Siria“, a subliniat liderul rus, în contextul summitului G8 de la Lough Erne, în Irlanda de Nord. „Am căzut de acord pentru a încuraja diferitele părţi să vină la masa negocierilor“, a adăugat el, citat de agenţia France Presse.

Rusia şi Statele Unite au luat în mai iniţiativa organizării unei conferinţe de pace pentru a deschide negocieri între guvernul sirian şi rebeli,  însă este puţin probabil ca acest plan să se concretizeze, în condiţiile în care nu sunt semne că războiul ar urma să se încheie.

În timpul întâlnirii, prima din ultimul an, care a durat aproximativ o oră, Obama şi Putin au convenit de asemenea să organizeze un summit bilateral Rusia-SUA, pe 3 şi 4 septembrie la Moscova.

„Pentru a întări natura constructivă a relaţiilor noastre, anticipăm menţinerea de contacte regulate la cel mai înalt nivel şi organizarea unui summit SUA-Rusia la 3 şi 4 septembrie pentru a discuta împreună ansamblul chestiunilor bilaterale şi internaţionale“, au indicat cei doi într-un comunicat.

Această întâlnire ar avea loc chiar înaintea summit-ului G20, prevăzut pe 5 şi 6 septembrie la Sankt-Petersburg, în Rusia.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite