Zelenski, vizită istorică la Washington. Anunțul Casei Albe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a vizitat orașul Bahmut, devastat de lupte intense, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat la Washington pentru o întrevedere cu omologul său american Joe Biden și un discurs în Congresul Statelor Unite.

Zelenski se va întâlni cu Joe Biden în SUA FOTO EPA EFE
Zelenski se va întâlni cu Joe Biden în SUA FOTO EPA EFE

Anunțată inițial, marți seara, de presa americană, vizita lui Zelenski la Washington a fost confirmată în scurt timp de Casa Albă. Conform programului făcut public de administrația americană, șeful statului ucrainean este așteptat la Washington pentru o întrevedere de circa două ore cu Joe Biden și un discurs în Congresul Statelor Unite.

„Vizita va sublinia angajamentul de neclintit al Statelor Unite faţă de susținerea Ucrainei atât timp cât este necesar, inclusiv prin furnizarea de asistenţă militară, umanitară şi economică”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

Zelenski a confirmat la rândul său vizita. „În drum spre Statele Unite pentru a consolida rezistenţa şi capacităţile de apărare ale Ucrainei”, a scris preşedintele ucrainean pe contul său de Twitter, evocând discuții despre cooperarea dintre Kiev și Washington.

Aceasta este prima deplasare externă a lui Zelenski de la lansarea invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie. Precedenta vizită la Washington avut loc la 1 septembrie 2021, când președintele ucrainean a fost primit în Biroul Oval de omologul său american.

Un nou pachet de ajutor militar

Cu prilejul vizitei de miercuri, liderul de la Casa Albă preconizează să anunțe nou pachet de asistenţă pentru securitate, de aproape 2 miliarde de dolari, menit să ajute Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruse.

Potrivit unui oficial american, noul pachet include o baterie de rachete Patriot, considerată „o nouă capacitate esenţială” pentru apărarea Ucrainei în contextul bombardamentelor efectuate de Rusia asupra infrastructurii sale energetice. Oficialul american a precizat că instruirea forțelor ucrainene în operarea bateriei Patriot va avea loc într-o „țară terță”.

Săptămâna trecută, Moscova a avertizat Washingtonul cu privire la livrarea de sisteme Patriot pentru Ucraina. Va deveni o „ţintă prioritară legitimă” pentru armata rusă, a transmis purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova.

Statele Unite au livrat deja sisteme HIMARS şi NASAMS în cadrul ajutorului militar pentru Ucraina. Conform estimărilor experţilor, sprijinul de război al Washingtonului pentru Kiev se ridică la aproape 50 de miliarde de dolari, dintre care 20 de miliarde de dolari armament şi asistenţă militară.

Zelenski evocă o săptămână importantă pentru Ucraina

Cu toate că nu a părăsit Ucraina din 24 februarie, Volodimir Zelenski a participat prin videoconferinţă la mai multe reuniuni internaționale la nivel înalt şi a avut convorbiri telefonice cu diverși lideri de stat.

Într-un mesaj adresat marţi conaţionalilor săi, președintele ucrainean a declarat că această săptămână este extrem de importantă pentru Ucraina „pentru a depăşi această iarnă şi anul viitor şi pentru a obţine sprijinul necesar”.

Biden şi Zelenski au discutat constant la telefon în ultimele zece luni, ultima dată pe 11 decembrie, când au evocat posibilitatea unei vizite. A doua zi, Casa Albă a adresat o invitație oficială, iar răspunsul Kievului a venit pe 18 decembrie.

Un oficial american a dat asigurări că Biden nu l-a chemat pe Zelenski la Washington pentru a-l convinge să se aşeze la masa negocierilor cu omologul său rus Vladimir Putin.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite