VIDEO Zăpadă şi valuri uriaşe în Franţa, Spania şi Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii din sudul Franţei şi nordul Spaniei au avut parte de fenomene meteorologice cu totul ieşite din comun pentru începutul lunii mai. Coasta de Azur, în special plajele din Nisa şi Cannes, au fost „măturate“ de valuri înalte de şase metri (în unele locuri, chiar de 10), iar ninsori puternice au provocat pene de electricitate în sud-vest.

La Nisa, „toate instalaţiile" de pe plaje, de la aeroport până la port, au fost luate de valuri. Pagubele materiale sunt consistente, arată presa locală.

Primarul oraşului, Christian Estrosi, care este totodată şi ministru al Industriei, a cerut ca statul să includă oraşul său pe lista zonelor afectate de „o catastrofă naturală", procedură care facilitează despăgubirea persoanelor afectate.

La fel a procedat şi primul edil al oraşului Cannes, care a ţinut să dea asigurări că celebrul festival de film, ce urmează să se desfăşoare începând cu 12 mai, va avea totuşi loc. În Airege (Pirinei), 23.000 de locuinţe au rămas fără curent electric, din cauza ninsorilor abundente, urmate de ploi şi rafale de vânt de până la 120 de kilometri pe oră.



Oraşul Carcassonne a fost acoperit cu un strat de zăpadă. La staţia meteo de pe aeroportul Tarbes-Ossun (Pirinei) a fost înregistrată o temperatură de un grad Celsius, record neînregistrat de la crearea staţiei, în 1946.

Spaniolii au tremurat

VEZI VIDEO AICI!

Valul de frig neaşteptat i-a afectat şi pe spanioli. În nord-estul ţării traficul a avut de suferit din cauza ninsorilor care au dus şi la întreruperea curentului electric. În regiunea Catalunia mai mult de 10.000 de case au rămas fără căldură şi lumină.

 Inundaţii şi rafale intense de vânt s-au abătut şi asupra nord-vestului Italiei. La Sanremo (Liguria), valuri puternice au tras în mare două persoane, care au fost recuperate cu greu de salvamarii din portul turistic. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite