VIDEO Summitul climei, un eşec

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Epuizată după negocieri, delegaţia chineză a adormit pe scaune, în sala de conferinţe, la Copenhaga
Epuizată după negocieri, delegaţia chineză a adormit pe scaune, în sala de conferinţe, la Copenhaga

Europa a pierdut bătălia în faţa SUA şi a Chinei. Contrată de SUA şi de puterile emergente, în frunte cu China, Europa şi-a văzut compromise obiectivele privind clima pe care şi le propusese pentru Copenhaga.

Declaraţia politică privind un acord in extremis, deşi considerat „insuficient" chiar de preşedintele SUA, Barack Obama, a fost contestată ieri, iar noi negocieri ar urma să aibă loc peste şase luni, la Bonn, potrivit AFP. Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a explicat că este vorba de un acord pozitiv, pentru că angajează întreaga comunitate internaţională, dar că nu este perfect, nefiind un tratat cu obiective constrângătoare. Vezi aici VIDEO

El a estimat că documentului îi lipsesc două lucruri: nu a fost stabilit un obiectiv de reducere globală cu 50% a emisiilor de CO2 până în 2050 şi nu a fost stabilită crearea unei organizaţii mondiale a mediului, care să monitorizeze punerea în aplicare a angajamentelor fiecărei ţări.

Potrivit proiectului de declaraţie adoptat vineri seară, ţările industrializate s-au angajat să acorde în perioada 2010-2012 câte 10 miliarde dolari pe an ţărilor cele mai sărace pentru adaptarea la schimbările climatice.

Participanţii au acceptat, de asemenea, limitarea creşterii temperaturii medii la 2 grade Celsius şi finanţarea cu 100 miliarde pe an din 2020 a ţărilor în curs de dezvoltare.

ONG-urile ecologiste, îngrijorate

Numeroase ONG-uri ecologiste au denunţat un fiasco. Summitul s-a dovedit a fi o mare dezamăgire şi pentru negociatorii din acest proces.

Paragraful ce stipulează necesitatea de a se ajunge la un tratat „constrângător legal" până la conferinţa pentru climă din Mexic de la sfârşitul lui 2010 nu figurează în documentul final. Conferinţa de la Copenhaga se încheie cu un „fiasco lamentabil", se arată şi într-un comunicat al Partidului Verzilor francezi, indicând China şi SUA drept principale vinovate de eşec.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite