VIDEO Premieră istorică: sora lui Kim Jong-un vizitează Coreea de Sud. A dat mâna cu Moon Jae-in la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă
0Kim Yo-jong, sora dictatorului nord-coreean Kim Jong-un, a sosit vineri în Coreea de Sud, unde a asistat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang. Este pentru prima oară de la Războiul din Coreea (1950-1953) când un membru al dinastiei Kim trece linia de demarcaţie dintre cele două Corei.
UPDATE 14.18 Sora dictatorului nord-coreean şi preşedintele sud-coreean au dat pentru a doua oară mâna în momentul intrării sportivilor nord-coreeni şi sud-coreeni sub acelaşi steag. Cei doi au salutat în picioare şi zâmbind acest episod istoric.
UPDATE 13.24 Kim Yo-jong asistă la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă, numite şi „Jocurile Păcii“, alături de vicepreşedintele american Mike Pence şi premierul nipon Shinzo Abe.
Momentul în care Moon Jae-in şi Kim Yo-jong şi-au strâns mâna FOTO EPA-EFE
Sportivii sud şi nord-coreeni defilând sub acelaşi steag FOTO EPA-EFE
Ea dat pentru prima oară mâna cu preşedintele sud-coreean în momentul intrării acestuia din urmă în arenă, alături de preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional Thomas Bach.
Cuplul prezidential sud-coreean şi delegatia nord-coreeană, cu sora lui Kim Jong-un în frunte, în timpul intonării imnului Coreei FOTO EPA-EFE
- Ştirea iniţială
Sora lui Kim Jong-un a sosit în Coreea de Sud la bordul unui avion cu inscripţia „Republica Populară Democratică Coreea“, alături de mai mulţi demnitari de rang înalt, între care preşedintele oficial al Coreei de Nord. Această vizită este o premieră istorică, care survine în contextul Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang.
Oraşul Pyeongchang este situat la 80 de kilometri de linia de demarcaţie dintre cele două Corei.
Delegaţia nord-coreeană a fost întâmpinată la aeroport de către ministrul sud-coreean al Unificării, Chong Myong-gyon.
Aflat într-o escală la Tokyo către Coreea de Sud, vicepreşedintele american Mike Pence a avertizat că regimul comunist de la Phenian ar putea utiliza această ediţie a Jocurilor Olimpice în scop propagandistic.
„Nu vom permite Coreei de Nord să ascundă în spatele steagului olimpic faptul că îşi înrobeşte poporul şi ameninţă întreaga regiune“, a spus el.
Douăzeci şi două de persoane fac parte din delegaţia nord-coreeană, între care Kim Yong-nam, preşedintele Adunării Supreme a Popoprului. În vârstă de 90 de ani, Kim Jong-nam este în mod oficial preşedintele Coreei de Nord, dar cu rol ceremonial.