VIDEO Mahmoud Ahmadinejad şi Hillary Clinton, într-o confruntare directă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad se va confrunta luni cu secretarul american de stat Hillary Clinton în cadrul unei conferinţe privind Tratatul de Neproliferare, un pact de a cărui violare Washingtonul şi Teheranul se acuză reciproc, informează Washington Post.

Această reuniune este organizată la fiecare cinci ani pentru a evalua modul în care este respectat acest tratat, dar şi problemele ce ţin de el.

Programul nuclear al Iranului, pe care occidentalii îl suspectează că urmăreşte în secret să doteze cu arma atomică, ar urma să fie unul dintre cele mai dezbătute subiecte pe marginea conferinţei de reexaminare a tratatului ce va dura aproape o lună.

Potrivit Washington Post, diplomaţii occidentali prezenţi la New York se aşteaptă ca preşedintele iranian să marcheze începutul conferinţei acuzând SUA şi pe aliaţii acestora că folosesc temeri referitoare la proliferare drept pretext pentru a nega dreptul altor naţiuni de a dezvolta o tehnologie nucleară în scopuri paşnice, încălcând astfel tratatul.

Argumentul a fost acceptat în trecut de ţările în curs de dezvoltare, ce reprezintă majoritatea celor 189 de state semnatare ale tratatului de control al armelor ce a luat naştere în 1970. Obiectivul tratatului este de a împiedica răspândirea armelor nucleare, în timp ce textul documentului face apel la ţările dotate cu focoase nucleare să le abandoneze.

Occidentul susţine că temerile legate de Iran sunt împărtăşite în prezent de multe state arabe şi de alte ţări în curs de dezvoltare. SUA, Marea Britanie, Germania şi Franţa negociază cu Rusia şi China o eventuală a patra rundă de sancţiuni ale ONU împotriva Iranului din cauza programului nuclear al acestuia, despre care Teheranul afirmă însă că are scopuri pur paşnice.

Misiunea iraniană de la ONU nu a oferit prea multe detalii despre planurile sale pentru Ahmadinejad.

image

Participarea la această conferinţă este o confirmare a angajamentului ferm al Iranului faţă de Tratatul de Neproliferare şi în vederea succesului conferinţei de revizuire, a precizat un diplomat iranian.

Hillary Clinton va urca la tribuna conferinţei la câteva ore după Mahmoud Ahmadinejad. Săptămâna trecută, secretarul de stat american a prezis că este posibil ca şeful statului iranian să nu aibă parte de o primire călduroasă la New York şi a subliniat că tendinţa Iranului de a viola prevederile tratatului este incontestabilă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite