VIDEO Faţa rebelului care l-a ucis pe Gaddafi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Călăul", care s-a filmat împreună cu cămaşa însângerată a dictatorului şi cu inelul scos de pe degetul acestuia, nu îşi spune numele

Un rebel libian susţine că el este cel care care l-a împuşcat mortal pe Gaddafi, întrucât nu putea suporta să îl ştie în viaţă. Tânărul este arătat clar în înregistrarea postată pe Facebook, dar nu este numit, potrivit presei britanice.
"Am pus mâna pe el toţi. L-am lovit în faţă. Câţiva rebeli au vrut să îl ducă mai departe şi atunci l-am împuşcat, de două ori: în cap şi în piept". Pentru a dovedi autenticitatea înregistrării, rebelul flutură prin faţa camerei cămaşa însângerată a dictatorului şi inelul pe care I l-ar fi scos de pe deget după ce l-ar fi ucis.

Val de crime în Libia

Iar răzbunarea contra vechiului regim nu s-a încheiat odată cu uciderea lui Gaddafi. 53 de corpuri în descompunere (loialişti ai lui Gaddafi) au fost găsite într-o groapă comună, potrivit organizaţiei Human Rights Watch. Mulţi dintre aceştia par să fi fost executaţi. Organizaţia americană a explicat luni că descoperirea lugubră de la Sirte face parte dintr-o serie mai mare de crime, jafuri şi alte abuzuri comise de luptătorii anti.Gaddafi, "care consideră că sunt deasupra legii". HRW a cerut noilor autorităţi libiene să ţină în frâu grupările înarmate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite