Viaţa lui Putin devine film
0>> "Un sărut neoficial" va fi prezentat de "Ziua îndrăgostiţilor", cu două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale din Rusia. În curând va fi lansat, în Rusia, un film cu totul
>> "Un sărut neoficial" va fi prezentat de "Ziua îndrăgostiţilor", cu două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale din Rusia.
În curând va fi lansat, în Rusia, un film cu totul surprinzător. Este vorba despre un lungmetraj a cărui acţiune prezintă similitudini cu viaţa liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.
Agenţiile de presă subliniază că este un film surpriză, deoarece preşedintele rus a încercat mereu să-şi ţină familia departe de lumina reflectoarelor. Soţia sa, Liudmila (50 de ani), a dat de asemenea impresia că nu se simte bine în public. Despre fiicele lor, Maria şi Katerina, nu s-a scris niciodată în mass-media.
Viaţa preşedintelui rus Vladimir Putin a inspirat filmul intitulat "Un sărut neoficial", încălcând un tabu bine stabilit care interzice prezentarea pe ecran a vieţii personale a şefului statului.
Producătorul peliculei, Anatoli Voropaiev, un fost viceguvernator regional, a ţinut să sublinieze, în cadrul unei conferinţe de presă, că nimeni nu a consultat Kremlinul în legătură cu acest film.
Cu acelaşi prilej, Voropaiev a negat informaţiile potrivit cărora Liudmila Putin, soţia preşedintelui rus, ar fi contribuit la scenariu. Filmul va fi lansat de Ziua îndrăgostiţilor, cu două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale din 2 martie, când urmează să fie desemnat succesorul lui Putin.
Numele lui Putin nu este menţionat în film
Filmul, turnat între anii 2001 şi 2003, prezintă viaţa unui tânăr agent KGB care se îndrăgosteşte de o însoţitoare de bord, numită Liudmila, se căsătoreşte cu ea şi au împreună două fete, iar în cele din urmă ajunge preşedintele Rusiei. Chiar dacă numele Putin nu este menţionat, agenţiile de presă au remarcat asemănarea izbitoare între povestea protagonistului, originar din Sankt Petersburg, şi biografia lui Putin.
În opinia jurnaliştilor, filmul prezintă scene importante din viaţa liderului de la Kremlin, cum ar fi prima sa întâlnire cu Liudmila, căsătoria din 1983 şi mutarea lor la Dresda, Germania. Regizorul filmului, Oleg Fomin, crede că Putin va atrage publicul, dar afirmă că adevărata eroină a peliculei este Liudmila.























































