#VaraÎnSiria: Assad încearcă să ascundă războiul civil, sirienii îi deturnează campania mascată de PR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Siria, locul în care puteţi să atingeţi „artificiile”, ironizează sirienii campania eşuată de PR
Siria, locul în care puteţi să atingeţi „artificiile”, ironizează sirienii campania eşuată de PR

Agenţia de ştiri controlată de guvernul sirian a lansat o campanie de promovare a turismului în Siria, îndemnând publicul sirian să posteze fotografii cu locurile frumoase pe care le vizitează în Siria. Indignaţi de cea mai recentă tentativă a regimului Assad de a „cosmetiza” situaţia ţării cufundată de mai bine de patru ani într-un război civil soldat, până acum, peste 220.000 de oameni.

În timp ce jumătate din populaţia ţării a fost nevoită să fugă din cauza luptelor dintre rebeli şi armată, puterea de la Damasc face tot posibilul să arate că preşedintele Bashar al-Assad are o agendă încărcată.

Regimul controlat de familia preşedintelui Bashar al-Assad a lansat o nouă campanie pentru promovarea turismului, după ce alte tentative de acest fel s-au transformat în eşecuri răsunătoare. De data aceasta, agenţia naţională de ştiri din Siria a demarat campania #SummerInSyria, îndemnându-şi publicul să posteze pe reţelele de socializare imagini din vacanţele pe care le petrec în Siria. 

Indignaţi de cea mai recentă tentativă de a minimiza criza umanitară prin care trec din cauza răsboiului civil, sirienii au deturnat campania şi au transformat hashtagul într-un agregator de imagini care scot la iveală distrugerile şi vieţile pierdute în războiul dintre rebelii care vor înlăturarea lui Assad de la putere şi forţele loiale acestuia. 

Sirienii au postat pe Twitter imagini cu civili ucişi în atacuri ale armatei, fotografii cu copii care au căzut victime în atacurile cu arme chimice pentru care Assad a fost condamnat de comunitatea internaţională şi cu clădirile distruse în bombardamente. Dintre cei 220.000 de oameni care au murit în războiul civil izbucnit în martie 2011, peste 130.000 erau civili. 

Inclusiv Ambasada SUA din Siria a intrat în campania populaţiei şi a distribuit, pe contul oficial al misiunii diplomatice, o fotografie cu un spital bombardat de forţele lui Assad, cu hashtagul ironic. 

În vara lui 2013, regimul Assad a fost aspru criticat după ce a lansat o campanie pentru atragerea de turişti străini în Siria în timp ce în Damasc aveau loc atacuri cu arme chimice în care au murit mii de civili. Iniţiativa i-a atras glumele presei de satiră. Publicaţia „The Onion” anunţa că regimul al-Assad pregăteşte un program de bike-sharing. 

Atunci, strategia era concentrată în jurul regiunii Lattakia. Principalele atuuri: o plajă deschisă publicului, cu restaurant fast-food, o cafenea cu 200 de locuri, locuri de parcare şi, nu în ultimul rând, faptul că ofensiva pornită în martie de rebeli în Lattakia a fost respinsă de armată. În plus, această ameninţare a forţat regimul să aducă aici trupe suplimentare. 

Guvernul de la Damasc are câteva propuneri şi pentru oraşul Hama. Ministerul Turismului a acordat o licenţă pentru un hotel cu 42 de camere, echipat cu restaurant şi spa, saună, jacuzzi. Hotelul se află însă pe drumul dintre oraşele Homs şi Hama, care a fost bombardat de rebeli. 

Trei situri din patrimoniul cultural UNESCO au fost deteriorate în Siria pentru că au fost folosite în scopuri militare. Este vorba despre Palmira, Krac des Chevaliers şi Citadela din Alep. 

[<a href="//storify.com/elenadumitru/razboiul-civil-din-siria" target="_blank">View the story "Războiul civil din Siria" on Storify</a>]

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite