UPDATE-VIDEO-Preşedintele Bakiev părăseşte ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Focurile au generat panică în rândul manifestanţilor, joi, la Osh, unde susţinători ai guvernului provizoriu şi cei ai preşedintelui înlăturat de la putere s-au adunat în cadrul unui miting, la care a fost prezent şi Kurmanbek Bakiev, transmite CNN.

UPDATE Preşedintele kârgâz Kurmabek Bakiev, înlăturat de la putere în urma unei revolte populare între 6-8 aprilie, a părăsit joi seara Kârgâzstanul, la bordul unui avion cu destinaţia Kazahstan, relatează Houston Chronicle.

Bakiev a plecat cu avionul de la Djalal-Abad, oraş din sudul ţării unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai guvernului format de opoziţia care a venit la putere în Kârgâzstan.

Preşedintele kazah Nursultan Nazarbaev m-a invitat special în Kazahstan, a declarat Bakiev la o conferinţă de presă în satul său natal Teyit, însă ulterior oficiali de la Astana au infirmat acest lucru.

Lovitura de stat din Kîrgîzstan a dus la consolidarea puterii Moscovei în regiune

Focurile de armă au fost auzite în timp ce Bakiev se pregătea să se adreseze celor aproximativ 500 de susţinători ai săi. În acelaşi timp, la câteva sute de metri distanţă se desfăşura un alt miting al susţinătorilor guvernului provizoriu creat de opoziţie.

Potrivit CNN, focurile au fost trase în aer de către garda de corp a lui Bakiev, înainte de a-l scoate pe acesta din clădirea de unde el ar fi urmat să se adreseze susţinătorilor săi.

Bakiev a fost ridicat cu maşina de agenţii săi de pază, în timp ce manifestanţii pro-opoziţie aruncau cu pietre în automobil.

image

Premierul rus Vladimir Putin a avut o discuţie telefonică, miercuri seara, cu preşedintele înlăturat de la putere al Kîrgîzstanului, Kurmanbek Bakiev, pentru prima dată de când acesta a fost alungat de la conducere.

La iniţiativa lui Kurmanbek Bakiev, miercuri seara, a avut loc o convorbire telefonică între acesta şi premierul Vladimir Putin, a indicat purtătorul de cuvânt al şefului guvernului de la Moscova, Dmitri Peskov.

Potrivit lui Peskov, premierul Putin s-a întâlnit miercuri la Moscova cu vicepremierul în guvernul provizoriu de la Bişkek, Almazbek Atamabev.

După înlăturarea de la putere a lui Bakiev, Vladimir Putin a vorbit la telefon cu şefa guvernului provizoriu Roza Otunbaeva, după care acesta l-a trimis la Moscova pe vicepremierul Atambaev pentru a discuta posibilitatea obţinerii unui ajutor rus.

Ministrul rus al finanţelor Aleksei Kudrin a anunţat în şedinţa de guvern de miercuri că Rusia va acorda Kârgâzstanului un ajutor de 20 de milioane de dolari şi un împrumut cu dobândă redusă de 30 de milioane de dolari, iar premierul Putin le-a cerut miniştrilor săi să continue contactele cu noua putere de la Bişkek.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite