Un miliardar iranian a fost condamnat la moarte pentru „răspândirea corupţiei pe pământ“
0
Un tribunal iranian i-a condamnat la moarte pe omul de afaceri iranian Babak Zanjani şi pe doi complici ai acestuia într-un dosar de delapidare ce a stârnit mult interes având în vedere rolul pe care l-a jucat miliardarul în modul în care guvernul a eludat sancţiunile petroliere internaţionale, transmite Reuters.
Instanţa islamică i-a condamnat pe acuzaţi pentru „răspândirea corupţiei pe pământ“, infracţiune ce se pedepseşte cu moartea, şi le-a cerut acestora să înapoieze banii deturnaţi, inclusiv banii luaţi de la Compania Naţională Iraniană a Petrolului, a afirmat, într-o transmisiune televizată, purtătorul de cuvânt Gholamhossein Mohseni Ejei. Acuzaţii pot face însă apel.
„Completul de primă instanţă... i-a condamnat pe cei trei acuzaţi la moarte“, a spus Ejei în conferinţa săptămânală de presă. Potrivit lui, celor trei li s-a cerut, de asemenea, să plătească o amendă echivalentă cu o pătrime din suma „spălată“.
Ani la rând, Zanjani a orchestrat tranzacţii de petrol de miliarde de dolari prin intermediul unei reţele de companii ce se întindea din Turcia până în Malaezia şi Emiratele Arabe Unite. Zanjani a adunat astfel o avere de 10 miliarde de dolari, dar şi datorii similare, după cum a declarat magnatul, la un moment dat, pentru o revistă iraniană.
La momentul arestării sale, în decembrie 2013, un purtător de cuvânt din sistemul de justiţie a afirmat că Zanjani „a primit fonduri de la anumite entităţi... a primit petrol şi alte livrări, dar acum nu a returnat fondurile“.
Procurorii l-au acuzat că datorează guvernului peste 2,7 miliarde de dolari pentru ţiţeiul vândut în numele Ministerului Petrolului.
În ianuarie, Iranul a ieşit, după mulţi ani, din izolarea economică în care se afla. În urmă cu mai bine de o lună, marile puteri ale lumii au ridicat sancţiunile aplicate Teheranului în schimbul renunţării la ambiţiile sale nucleare.