Un industriaş francez şi-a lăsat o parte din avere angajaţilor
Industriaşul francez Andre Faller, creator de marcă al lenjeriei Lou, a promis într-o zi că va face "ceva" pentru angajaţii săi, iar în urmă cu o lună aceştia au aflat că şi-a respectat
Industriaşul francez Andre Faller, creator de marcă al lenjeriei Lou, a promis într-o zi că va face "ceva" pentru angajaţii săi, iar în urmă cu o lună aceştia au aflat că şi-a respectat cuvântul: au primit moştenire o parte din averea magnatului.
Faller, creator al pantalonului extensibil Karting, a cerut o listă a salariaţilor în 1993, când avea 81 de ani, povesteşte Jean-Claude Lemoine, conducătorul liniei de producţie a mărcii Karting, situată în apropiere de Grenoble. "El a spus că va face ceva pentru ei, dar toată lumea a uitat. A fost o mare surpriză!", a mai afirmat Lemoine, care a cumpărat compania lui Faller în 2003.
Industriaşul francez, decedat în iulie, la vârsta de 96 de ani, fără să fi avut copii, a lăsat moştenire mai multe sute de mii de euro salariaţilor săi, potrivit cotidianului regional "Le Dauphine Libere", citat de Agerpres.
Noul conducător al firmei Karting s-a temut că, văzându-se cu bani, cei aproximativ 300 de angajaţi care au primit bani din averea lui Faller vor părăsi întreprinderea. Dar notarul l-a liniştit: salariaţii au primit sume consistente, dar nu suficient pentru a înceta să lucreze.























































