Un fost ministru al lui Bolsonaro, însărcinat cu securitatea la Brasilia, rămâne în arest VIDEO

0
Publicat:

  Un judecător de la Curtea Supremă a Braziliei a decis miercuri să-l ţină în închisoare pe fostul ministru al justiţiei din mandatul ex-preşedintelui Jair Bolsonaro, care era însărcinat cu securitatea la Brasilia pe 8 ianuarie, în cursul vandalizării unor instituţii naţionale, scrie AFP. 

Anderson Torres
Anderson Torres rămâne în arest. Foto: Facebook (Arhivă)

Apărarea lui Anderson Torres, plasat în arest preventiv din 14 ianuarie în cadrul anchetei privind jefuirea Palatului prezidenţial, Congresului şi Curţii Supreme de către partizani radicalizaţi ai lui Jair Bolsonaro, a cerut judecătorului Alexandre de Moraes eliberarea lui, scrie Agerpres.  

Acesta din urmă a considerat, însă, că nu există niciun motiv pentru eliberarea sa şi că o astfel de decizie ar fi „prematură". 

Magistratul a subliniat că „conivenţa diferitelor autorităţi responsabile de securitate" cu autorii asaltului a fost „demonstrată". El a citat în special prezenţa unui număr insuficient de poliţişti în ziua evenimentelor şi autorizarea acordată celor peste o sută de autobuze pline de manifestanţi să intre în capitală fără supraveghere specială a poliţiei.  

Anderson Torres, care se afla în Statele Unite în ziua atacului, ocupa funcţia de secretar pentru securitate al capitalei Brasilia după ce a fost ministru al justiţiei în mandatul fostului preşedinte de extremă-dreaptă până la sfârşitul mandatului acestuia din urmă în decembrie 2022. 

 În decizia sa, judecătorul a menţionat şi descoperirea proiectului de decret găsit la locuinţa lui Anderson Torres pe 12 ianuarie. Datat 2022, documentul ar fi putut permite anularea alegerilor prezidenţiale din octombrie în care candidatul de stânga Luiz Inacio Lula da Silva l-a învins pe Jair Bolsonaro.  

Faptele „demonstrează o posibilă organizaţie criminală" care a profitat de o „reţea virtuală de adepţi" şi a împărtăşit „mesaje vizând răsturnarea statului de drept democratic", a indicat judecătorul Moraes.  

Magistratul a primit miercuri, la Brasilia, reprezentanţi ai reţelelor sociale precum Telegram, Twitter şi Youtube şi a apărat „o cooperare mai mare" şi o reglementare pentru a lupta împotriva dezinformării, după „intensitatea atacurilor" asupra acestor site-uri în timpul alegerilor, precum şi în 8 ianuarie. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite