Un alt incident a avut loc într-un zbor United Airlines. Un pasager a fost înţepat de un scorpion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Canada a declarat că a fost înţepat de un scorpion în timp ce călătorea cu United Airlines la clasa business, relatează BBC.

Richard Bell a spus că scorpionul a căzut pe capul său din trapa de deasupra în timp ce acesta se întorcea acasă, în Calgary şi servrea prânzul la bordul avionului. Neştiind ce a căzut de sus, Richard a luat arahnida şi a pus-o în farfurie, moment în care a fost şi înţepat. Oficiali de la United Airlines au declarat că îi vor oferi bărbatului despăgubiri.

Incidentul a avut loc duminica trecută, în aceeaşi zi în care un alt pasager la bordul unei alte aeronave United Airlines a fost luat pe sus şi scos din avion după ce a refuzat să-şi ofere locul unui membru din staff-ul companiei. Pe Internet au apărut mai apoi câteva inregistrări care au fost urmărite de câteva milioane de oameni. David Dao, un american cu origine vietnameză în vârstă de 69 de ani s-a ales cu doi dinţi lipsă, nasul spart şi o comoţie serioasă în urma incidentului.

Canadianul călătorea împreună cu soţia lui, şi a declarat că în timp ce lua masa a simţit că i-a căzut ceva în păr. „L-am luat, şi era un scorpion. Însă eu l-am apucat fără să văd de coadă, aşa că n-a avut când să mă înţepe” a adăugat Richard Bell. 

În acelaşi timp, un alt pasager l-a avertizat că e vorba de un scorpion şi că ar putea să fie periculos. „Aşa că, l-am pus în farfurie şi când să-l prin din nou ca să nu scape, m-a înţepat” a completat canadianul. Speriat, Richard a aruncat scorpionul pe jos, moment în care un însoţitor de zbor a luat o ceaşcă goală şi l-a prins, după care l-a aruncat la baie.

Printre pasageri s-a aflat şi o asistentă medicală care i-a oferit canadianului câteva calmante ca formă de precauţie, pentru ca mai apoi, la destinaţie, acesta să fie dus la spital de unde a ieşit la scurtă vreme, fără vreo problemă medicală.

Richard a spus că nu are de gând să dea în judecată United Airlines, care la schimb i-au oferit bărbatului drept compensaţie câteva credite de zbor.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite