Un alt doilea cutremur lovește sudul Filipinelor. Bilanțul tragediei după seismul de 7,4 grade a crescut: cel puţin șase morți și mai multe persoane rănite
0Două cutremure violente au lovit sudul Filipinelor la doar câteva ore distanță, provocând moartea a cel puțin șase persoane și panică generalizată. Al doilea seism, de 6,9 grade, a venit după un cutremur puternic, de 7,4, care a declanșat alunecări de teren, prăbușiri și o scurtă alertă de tsunami.

Sudul Filipinelor a fost lovit vineri, 10 octombrie, de două cutremure puternice, la câteva ore unul de celălalt, potrivit The Associated Press. Primul seism, cu magnitudinea de 7,4, a provocat moartea a cel puțin șase persoane, alunecări de teren și evacuări de urgență, în urma unei alerte temporare de tsunami.
Câteva ore mai târziu, un al doilea cutremur, cu magnitudinea preliminară de 6,9, a zguduit aceeași regiune. Autoritățile au emis din nou o avertizare locală de tsunami, ceea ce a sporit teama locuitorilor din zonele de coastă.
Potrivit Teresito Bacolcol, directorul Institutului Filipinez de Seismologie și Vulcanologie, cele două seisme au fost generate de mișcarea aceleiași falii tectonice - Fosa Filipineză.
„Al doilea este un cutremur separat, pe care îl numim cutremur dublu”, a explicat specialistul. „Ambele s-au produs în aceeaşi zonă, dar au magnitudini şi epicentre diferite”, a adăugat el.
Cel de-al doilea cutremur s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, în largul coastelor orașului Manay, provincia Davao Oriental, zonă deja grav afectată de primul seism. Teresito Bacolcol a avertizat că structurile avariate în timpul primului cutremur „ar putea ceda complet” în urma replicilor.
Dezastrul provocat de primul seism
Primul cutremur a avut epicentrul la aproximativ 43 de kilometri est de Manay, la o adâncime de 23 de kilometri. Potrivit autorităților locale, cel puțin șase persoane au murit, inclusiv doi pacienți care au suferit atacuri de cord într-un spital în timpul cutremurului și un locuitor lovit de dărâmături în orașul Mati.
„Doi săteni au murit şi alţi câţiva au fost răniţi, dar au fost salvaţi de trupele armatei şi de voluntari civili într-o alunecare de teren provocată de primul cutremur”, a declarat Ednar Dayanghirang, directorul regional al Biroului pentru Apărare Civilă.
Un alt deces a fost raportat în orașul portuar Davao, unde oficialii au precizat că numărul răniților se ridică la câteva sute.
Autoritățile locale au confirmat că mai multe clădiri publice și private au suferit fisuri în pereți, inclusiv aeroportul internațional din Davao, care a rămas totuși operațional. În orașul Governor Generoso, situat la 100 de kilometri sud de Manay, cursurile școlare au fost suspendate, iar elevii au fost evacuați.
Alerte de tsunami și evacuări în masă
După primul seism, Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific, cu sediul la Honolulu, a detectat valuri mici pe coastele Filipinelor și Indoneziei, înainte ca pericolul să fie declarat încheiat la două ore de la declanșare.
„Avertismentul de tsunami care a declanşat evacuări în şase provincii de coastă a fost ulterior ridicat, fără a fi detectate valuri majore”, a precizat Bacolcol.
Președintele Ferdinand Marcos Jr. a anunțat că autoritățile evaluează pagubele și pregătesc echipele de intervenție.
„Se pregătesc echipe de salvare şi operaţiuni de ajutorare, care vor fi mobilizate când va fi sigur să se facă acest lucru”, a transmis acesta.
Filipine se confruntă frecvent cu cutremure, taifunuri și furtuni, fiind situată pe așa-numitul „Inel de Foc al Pacificului”, o zonă cu activitate seismică și vulcanică intensă. Țara se afla deja în proces de refacere după cutremurul din 30 septembrie, de 6,9 grade, soldat cu 74 de morți și mii de persoane rămase fără adăpost în provincia Cebu.
Un nou cutremur în regiune
Tot vineri, un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,0 a lovit coastele Papuei Noua Guinee, în Marea Bismarck, la 414 kilometri nord-est de orașul Lae.
Potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite, nu s-au raportat victime sau pagube majore. „Nu au fost raportate daune”, a confirmat Mary Jane Huafilong, ofițer de poliție în Lae.