Ucraina va plăti 376 de dolari pe mia de metri cubi la gazele livrate din Rusia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina va cumpăra în anul 2009 gaze ruseşti la preţul de 376 de dolari pe mia de metri cubi de gaze naturale, relatează duminică postul de televiziune rusesc Vesti-24, trecând în revistă concluziile celor peste cinci ore de negocieri avute în noaptea de 17 spre 18 ianuarie între premierul rus Vladimir Putin şi şefa executivului ucrainean Iulia Timoşenko.

Între altele, primul ministru rus a declarat, în finalul convorbirilor, că înţelegerea la care s-a ajuns cu Iulia Timoşenko prevede ca preţul la gaze pentru Ucraina să aibă la bază formula europeană, dar cu o reducere de 20%, în condiţiile menţinerii actualei taxe de tranzit al gazelor ruseşti pe teritoriul ucrainean.

Rusia plăteşte Ucrainei o taxă de tranzit de numai 1,6 dolari pe mia de metri cubi la 100 kilometri, în timp ce valoarea taxei europene de tranzit la hidrocarburi se cifrează la 3,2 dolari pe mia de metri cubi.

Preţul la care Rusia îşi livrează gazele în primul trimestru al anului 2009 ţărilor vecine Ucrainei se ridică la 470 de dolari pe mia metri cubi de gaze. În 2008, Ucraina a importat gaze la 179,5 dolari pe mia metri cubi, experţii ruşi calculând ca pornind de la preţul de referinţă de 470 de dolari, minus 20%, Ucraina va plăti anul acesta, cel puţin în primul trimestru, 376 de dolari pe mia metri cubi de gaze. Aceasta, în condiţiile în care concernul rus de gaze Gazprom oferise Ucrainei, la sfârsitul lunii decembrie 2008, un preţ preferenţial de 250 de dolari pe mia metri cubi de gaze. Atunci, preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko a insistat pentru 201 dolari pe mia de metri cubi, apreciind că 250 de dolari este un preţ prea mare pentru ţara sa.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite