Turcia se reaşază în Caucaz

0
0

Nu doar Rusia îşi modifică poziţiile în regiune, ci şi Turcia. Ankara preferă diplomaţia.

Promovarea intereselor regionale turceşti se mişcă între dependenţa economică de Rusia şi datoriile de aliat al Occidentului.

La primul summit Uniunea Europeană - Asia Centrală, de luna aceasta, alături de troica politicii externe unionale şi de şefii diplomaţiilor celor cinci republici ex-sovietice central-asiatice, a participat şi ministrul turc de externe. Turcia se află, opţional sau istoric, cu un picior în fiecare dintre cele două regiuni. Mai mult, politica externă turcă îmbină acum planurile de aderare la clubul european cu retrezirea influenţei politice în fostul Imperiu Otoman.

Amestecul în afacerile vecinilor

Fără tobe, dar în marş forţat, Ankara îşi reconstruieşte propria influenţă acolo unde revine Rusia sau vor să ajungă SUA şi UE - ori China. Faţă de politica externă “kemalistă”, strict prooccidentală, a multor predecesori, preşedintele Abdullah Gul şi premierul Tayyip Recep Erdogan au adoptat o strategie “neo-otomanistă”, de exploatare politică a legăturilor cultural-religioase ale Turciei cu state din Asia Centrală, Caucaz sau Orientul Mijlociu. Suspectaţi, şi acasă, şi afară, că se depărtează de Vest, liderii turci răspund că Turcia trebuie să redevină o superputere regională, iar Occidentul ar trebui să aprecieze punţile pe care Ankara le are în regiunea sa, atât de interesantă.

În privinţa acordurilor cu Iranul, Ankara spune că nici ea nu doreşte arme nucleare în regiune, dar că izolarea Teheranului nu-i satisface nevoia de energie - mai mult, că dialogul ar putea aduce Iranul la gânduri mai bune chiar faţă de Occident. Cel mai potrivit argument ar fi noul dialog între Siria şi Israel, mediat de Turcia. Urmează trilaterala Islamabad-Ankara-Kabul.

Stabilitate ruso-turcă

Interesată de stabilitatea regională, Ankara nu a reuşit să împiedice şi escaladarea conflictului dintre Moscova şi Tbilisi, deşi propusese un plan în acest sens încă din 2000. Turcia şi Georgia se întâlnesc nu doar la frontieră comună, dar şi mari interese economico-politice comune - şi comune inclusiv cu Europa.

 Conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan aduce anual un milion de barili de ţiţei crud din Capica la Mediterana; în paralel, terminalul de la Erzurum alimentează cu gaz azer estul Turciei – iar în proiect se află o linie ferată Baku-Tbilisi-Kars, care să lege Europa de Asia Centrală din 2011.

Planul turcesc sugera o“alianţă caucaziană”, care să adune Rusia, Georgia, Armenia, Azerbaijanul şi Turcia, cu dublul scop al dezvoltării relaţiilor economice şi al rezolvării conflictelor regionale – doar prin acordul actorilor locali, adică fără amestecul puterilor străine.

Cu tancurile ruseşti încă în Georgia, înalţii emisari turci au reluat la Moscova, Tbilisi, Baku şi chiar la Erevan vechea propunere, devenită acum “Platformă de Stabilitate în Caucaz”.

Modelul ar fi Pactul de Cooperare şi de Stabilitate în Balcani, dar giranţii ar fi aici Rusia şi Turcia, nu UE şi SUA. Planului îi lipseşte condiţia necesară: interesul comun pentru cooperare – mai ales al Kremlinului, spun chiar critici turci, care amintesc că puterea Moscovei în regiune se bazează mai mult pe manipularea conflictelor.

Încă de la aderarea la NATO, în 1952, Turcia evitat să provoace Rusia. O serie de analişti turci cred că acum parteneriatul Turcia-SUA nici nu mai lucrează în favoarea Ankarei: prin prezenţa militară americană la Marea Neagră, prin susţinerea kurzilor din nordul Irakului, prin chestionarea “genocidului armean” în Congresul american etc. Invers, analişti ruşi consideră că “evenimentele din Caucaz au apropiat Turcia de Rusia, care, împreună cu Iranul, au interese diferite de cele occidentale în regiune”.

Interes pentru erevan

Din 2003, Rusia este primul partener comercial al Turciei, cu schimburi de 38 de miliarde de dolari în 2007. Sute de firme turceşti operează în Rusia, circa două milioane de ruşi vin anual în Turcia, iar Rusia asigură, prin Blue Stream, 65% din necesarul de gaz al Turciei.

Ca şi Europa, Turcia depinde de energia rusească - la rândul său, aceasta are nevoie să tranziteze teritoriul turcesc spre Vest. Ambele state caută să scape de aceste dependenţe: Rusia prin South Stream, via Bulgaria; Turcia prin Nabucco… via Armenia?! Până la urmă, aceasta a fost şi una dintre surprinzătoarele propuneri făcute de vicepreşedintele american recent la Baku: un Nabucco mai curând prin Armenia, decât printr-o Georgie mereu instabilă din cauza vecinătăţii cu Rusia. Finanţatorii ar fi de acord. Rămâne ca Baku şi Erevan să depăşească hopul Nagorno-Karabah; sau, invers, ca un proiect azero-armeano-turc să aducă această pace.

Dans diplomatic

La concurenţă cu influenţa rusească şi americană în regiune, liderii turci şi armeni fac paşi unii spre ceilalţi. Spectaculos, preşedinte turc a acceptat invitaţia omologului armean de a urmări recentul meci de fotbal Turcia-Armenia chiar de la Erevan – de unde oaspetele a plecat imediat la Baku, pentru a explica partenerilor azeri resorturile şi rezultatele incursiunii în terenul advers.

Se aşteaptă ca după alegerile din 15 octombrie din Azerbaijan, Turcia şi Armenia să-şi redeschidă frontierele – închise în urma revendicărilor armene în teritoriului azer. Cu atât mai mult cu cât se pare că Rusia ar fi oferit Azerbaijanului o soluţie la conflictul cu Armenia - desigur în schimbul unei mai mari cantităţi de gaze livrate.

Pe fondul unor atari mişcări diplomatice, Turcia sugerează Americii sau Europei nu doar să folosească Turcia, dar şi să invite Ankara la planificarea politicilor occidentale în aceste regiuni. În cazul în care aspiraţiile sale de putere regională nu sunt ascultate în Vest, Turcia are alte oportunităţi, în Est. Rămâne întrebarea dacă Ankara îşi va putea servi singură aspiraţiile regionale în faţa celor ale Moscovei şi Teheranului.

Între Vest şi Est

Ankara a fost de acord ca NATO să promită Georgiei şi Ucrainei că vor deveni membre (sine die), dar a revenit la Moscova cu propunerea unui mecanism de reglare în Caucaz fără participarea UE-SUA.

Turcia a admis intrarea unor nave militare americane în Marea Neagră, pentru “furnizarea de ajutoare umanitare Georgiei”, dar cu condiţia limitării în timp a misiunii - potrivit Convenţiei de la Montreaux şi avertismentelor Rusiei.  Oricum, aderarea la NATO a altor state euxine complică vechea împărţire a Mării Negre între Rusia şi Turcia.

În Caucaz, Rusia, Turcia și Iranul au interese diferite de cele occidentale, spun analiștii ruși.

Petre Munteanu este managing editor al revistei FP-România.

În lume


Ultimele știri
Cele mai citite