Turcia încearcă să intre în Caucaz prin Armenia

Vizita istorică a preşedintelui Abdullah Gul la Erevan confirmă intenţia autorităţilor de la Ankara de a juca un rol major în gestionarea crizelor din această regiune Erevanul şi

Vizita istorică a preşedintelui Abdullah Gul la Erevan confirmă intenţia autorităţilor de la Ankara de a juca un rol major în gestionarea crizelor din această regiune

Erevanul şi Ankara au mizat pe "'diplomaţia fotbalului'' pentru rezolvarea divergenţelor. Turcia se impune ca putere regională în sudul Caucazului.

În ultimele luni, Turcia şi-a intensificat eforturile de mediere pe lângă ţările vecine: i-a primit pe negociatorii din Siria şi Israel, implicându-se, în acelaşi timp, în disputa dintre Iran şi Occident pe tema controversatului program nuclear iranian. Cu un rol major şi la Marea Neagră, întărit în special de deţinerea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, Turcia a fost, totodată solicitată şi în alte dosare strategice, precum Irak şi Cipru.

Pact de stabilitate pentru Caucaz

După declanşarea conflictului ruso-georgian, Ankara şi-a oferit din nou serviciile, prin propunerea de a crea un forum de cooperare pentru Caucaz, cu scopul de a stabiliza regiunea. Pentru a dovedi că este "o forţă de pace" credibilă în zonă, Turcia se arată acum dispusă să înceapă un proces de normalizare a relaţiilor cu Erevanul, după decenii de divergenţe legate de genocidul armean.

Analiştii spun că gestul autorităţilor de la Ankara nu este întâmplător. "Turcia este o ţară cu 70 de milioane de locuitori, nu are nevoie de Armenia, dar este ultimul stat cu care mai are divergenţe", afirmă Sedat Laciner, expert în relaţii internaţionale la institutul USAK. Laciner menţionează însă că Armenia are, în schimb, nevoie de Turcia.

"Este singura cale de acces spre restul lumii. Georgia nu mai este acum sigură", afirmă expertul de la USAK, subliniind că "Turcia poate fi un pod între Armenia şi Occident". Analiştii au menţionat, de asemenea, că, pe fondul instabilităţii din Georgia, Erevanul ar putea reprezenta o rută alternativă pentru transportul de hidrocarburi din Marea Caspică.

Dedesubturile unui meci de fotbal

În acest context, preşedintele Abdullah Gul a acceptat invitaţia omologului său armean Serge Sarkissian de a participa la meciul de fotbal Armenia-Turcia pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2010. Liderul de la Ankara a devenit, astfel, primul şef de stat turc care pune piciorul în Armenia de la independenţa fostei republici sovietice, în 1991.

În ciuda pesimismului din mediile politice de la Erevan şi Ankara, preşedintele Gul a lăsat să se înţeleagă la întoarcerea din Armenia că există speranţa normalizării relaţiilor tumultoase dintre cele două ţări.

"Cred că această vizită a demolat o barieră psihologică în Caucaz", a afirmat Gul. Semn că se fac paşi pentru dialog, şefii diplomaţiilor din Armenia şi Turcia, Eduard Nalbandian şi Ali Babacan, se vor întâlni la New York la sfârşitul acestei luni, cu prilejul Adunării Generale a ONU.

Erevanul şi Ankara nu au relaţii diplomatice, din cauza divergenţelor privind masacrarea armenilor în Anatolia, între 1915 şi 1917. Pe de altă parte, Turcia a închis frontiera cu Armenia în 1993, pentru a susţine Azerbaidjanul turcofon în conflictul legat de regiunea Nagorno-Karabah, enclavă cu populaţie majoritar armeană de pe teritoriul azer, a cărei secesiune a dus la un război între cele două ţări.

Parteneriat cu monarhiile din Golf

"Nod" pentru conductele care transportă hidrocarburi din Marea Caspică, Turcia a câştigat, în acelaşi timp, încrederea monarhiilor arabe din Golf. Preocupate de influenţa crescândă a Iranului în regiune, cele şase monarhii arabe din Golf - Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Qatar, Omman - au semnat un acord menit să consolideze cooperarea lor cu Turcia, în domeniile politic, militar şi economic.

"Acest memorandum deschide calea unui parteneriat strategic cu Turcia", a subliniat şeicul Hamad ben Jassem ben Jabr Al-Thani, ministru de Externe al Qatarului, care deţine în prezent preşedinţia Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG).

Un conflict cu miză

Conflictul pe tema Nagorno-Karabah este unul dintre cele patru "conflicte îngheţate" care au izbucnit în fosta URSS la începutul anilor "90 şi au rămas încă nerezolvate. Recunoscută pe plan internaţional ca fiind teritoriu al Azerbaidjanului, enclava se află de la declanşarea războiului sub controlul etnicilor separatişti armeni.

Aceştia, susţinuţi de Armenia, controlează şi o altă parte a teritoriului azer din vecinătatea Nagorno-Karabah. Cele două ţări au fost în război în anii "90, conflict soldat cu moartea a 35.000 de oameni şi aproximativ un milion de refugiaţi.

Un acord de încetare a focului a fost semnat în 1994, dar încă nu s-a ajuns la un acord stabil de pace. O conductă deosebit de importantă ce leagă zona petrolieră de la Marea Caspică a Azerbaidjanului de Marea Mediterană trece pe un tronson de câţiva kilometri în estul Nagorno-Karabah.

Armenia, pragmatism înainte de toate

În politica sa externă, Armenia demonstrează o teză extrem de importantă pentru întreaga Eurasie: adesea, aspiraţiile fostelor republici sovietice nu reprezintă o chestiune de alegere între Occident şi Rusia.

Este vorba despre dorinţa acestor ţări de a-şi înmulţi contactele cu diverse centre ale puterii, ghidându-se, în primul rând, după propriul interes şi chiar egoism naţional. Pentru Erevan, sprijinul din partea a două-trei puteri este mai important decât un ajutor unilateral. Cu atât mai mult, cu cât rolul Federaţiei Ruse în Caucazul de Sud a început să crească. Pragmatismul devine mai presus de orice altceva.

Efectele conflictului din Georgia

Recentul conflict din Georgia a arătat cât de mult poate fi afectat Erevanul. Armenia s-a trezit că este privată de 90 la sută din aprovizionare, în condiţiile în care este vizată de o blocadă din partea vecinilor săi Turcia şi Azerbaidjan şi primeşte marea parte a bunurilor, mai ales carburant şi bunuri de larg consum prin Georgia. Majoritatea mărfurilor tranzitează portul Georgian Batumi, apoi pe cale ferată ajung în Armenia.

Şi toate acestea, în condiţiile în care supravieţuirea ţării depinde în mare parte de banii trimişi de cetăţenii care trăiesc în străinătate.

Aproximativ un milion de armeni au plecat din ţară pentru a scăpa de sărăcie şi instabilitate. Emigranţii armeni au format comunităţi puternice în Rusia, SUA şi alte state vest-europene. Unii economişti armeni avertizează că fluxul de valută din străinătate sufocă producţia locală. Armenia era odinioară mândria Uniunii Sovietice pentru producţia sa de semiconductori.

Azerbaidjanul, între Rusia şi Occident

Vicepreşedintele american Richard Cheney şi-a încheiat recent turneul în Transcaucazia, într-o încercare de a consolida poziţiile Washingtonului în lupta pentru controlul hidrocarburilor din regiunea Mării Caspice. Dacă la Tbilisi lucrurile au decurs în mod lin, la Baku, în Azerbaidjan, negocierile au eşuat, scrie cotidianul rus "Kommersant". Preşedintele azer Ilham Aliev i-ar fi dat de înţeles oficialului de la Casa Albă că Azerbaidjanul nu va sprijini ideea conductei europene ce va ocoli Rusia.

Dialog anevoios

După cum au declarat pentru "Kommersant" surse din cadrul Cancelariei prezidenţiale azere, convorbirile dintre Cheney şi Aliev au decurs anevoios, deşi între cei doi există o mai veche relaţie de amiciţie încă de pe vremea când actualul vicepreşedinte american activa la Halliburton, iar Aliev era vicepreşedinte al companiei de stat azere de petrol şi gaze SOCAR.

Aliev nu vrea să irite Moscova

Potrivit surselor citate de "Kommersant", vicepreşedintele Cheney i-a transmis lui Aliev că SUA îşi vor sprijini cu toată fermitatea aliaţii din regiune şi intenţionează să grăbească începerea lucrărilor de construcţie a gazoductului transcaspic ce ocoleşte Rusia. Aliev i-ar fi răspuns lui Cheney că Azerbaidjanul nu intenţionează să "forţeze" realizarea proiectului Nabucco.

În finalul discuţiilor, Cheney ar fi fost atât de iritat încât - potrivit publicaţiei - ar fi refuzat să participe la dineul oficial oferit de liderul politic azer. În opinia experţilor ruşi, dorinţa lui Aliev de a nu irita în aceste momente Moscova este pe deplin explicabilă.

Recunoaşterea de către Rusia a celor două provincii rebele din Georgia - Abhazia şi Osetia de Sud - şi apariţia tancurilor ruseşti pe teritoriul Georgiei au constituit un semnal pentru Baku că la fel vor păţi toate statele postsovietice care se vor încumeta să adere la NATO şi să facă jocurile Washingtonului, comentează publicaţia citată.

În contextul războiului din Caucaz, Azerbaidjanul a decis că este mult mai sigur să-şi transporte gazele în Europa nu pe teritoriul Georgiei via Turcia, ci, la fel ca odinioară, prin Rusia. Mai ales că în luna iunie Moscova s-a declarat dispusă să cumpere toate gazele disponibile din Azerbaidjan la preţuri europene.

Garanţiile Vestului

Până acum, Baku nu a semnat niciun acord cu Gazprom, dar curând va fi supus unor presiuni crescânde pentru a face întocmai. Dacă Azerbaidjanul decide să susţină Nabucco, se poate baza pe Occident? Ce garanţii poate da Vestul Azerbaidjanului?

Rusia are şi ea capacitatea de a face probleme Azerbaidjanului prin minoritatea rusă din această ţară. Moscova mai poate provoca probleme şi în conflictul îngheţat dintre Azerbaidjan şi Armenia pentru Nagorno-Karabah.

În plus, Occidentul trebuie să ia în considerare cu atenţie răspunsul său la apropiatele alegeri prezidenţiale (din 15 mai 2009), care nu e sigur că vor fi libere şi corecte. Statele occidentale trebuie să se abţină să-l condamne pe preşedintele Aliyev.

În schimb, ar trebui să recunoască faptul că Azerbaidjanul este o democraţie tânără care încă mai are până la împlinirea termenilor, în saltul său de la modul sovietic la modul occidental. Un răspuns pripit ar putea împinge Azerbaidjanul în direcţia greşită.

Avem voinţa politică de a rezolva tensiunile dintre Turcia şi Armenia. Sperăm că această vizită va crea posibilitatea de a ameliora relaţiile dintre ţările noastre.
Abdullah Gul, preşedintele Turciei